ÎNGRIJORĂTOR! În 72 de ore, medicii au internat 73 de copii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanța! Istoria se repetă!

ÎNGRIJORĂTOR! În 72 de ore, medicii au internat 73 de copii!

Sănătate 13 Februarie 2017 / 15:48 3483 accesări

Nu demult arătam o situație îngrijorătoare la Constanța; tot mai mulți copii sunt aduși la spital cu afecțiuni specifice sezonului rece, ducând astfel la o supraaglomerare a Secției de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” din Constanța. Pur și simplu medicii nu au de ales și spitalizează chiar și câte doi copii într-un pat. Nu îi pot trimite acasă dacă starea de sănătate nu permite acest lucru. S-a întâmplat din nou după weekend-ul care tocmai s-a încheiat: în 72 de ore au fost spitalizați copii astfel încât s-a ocupat o secție întreagă! Și la UPU Adulți a fost haos: au fost peste 700 de prezentări!

Nu demult arătam o situație îngrijorătoare la Constanța; tot mai mulți copii sunt aduși la spital cu afecțiuni specifice sezonului rece, ducând astfel la o supraaglomerare a Secției de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) din Constanța. Pur și simplu medicii nu au de ales și spitalizează chiar și câte doi copii într-un pat. Nu îi pot trimite acasă dacă starea de sănătate nu permite acest lucru. ”Astăzi dimineață (6 februarie - n.r.) erau internați 111 copii, pe un număr de 75 de paturi. Nu avem ce să facem, situația ne impune să internăm și câte doi într-un pat. Nu îi putem refuza dacă sunt cazuri de internat”, a declarat, pentru ”Telegraf”, șeful Clinicii de Pediatrie a SCJU, conf. univ. dr. Cristina Mihai, făcând referire la spitalizările din weekend-ul 3 - 5 februarie. Nu a trecut mult timp și, după weekend-ul trecut (10 - 12 februarie), când cabinetele medicilor de familie au fost închise, situația s-a repetat. Astfel, de vineri, 10 februarie, ora 8.00, și până luni, 13 februarie, ora 8.00, s-au prezentat la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) Pediatrie 214 copii, dintre care 73 au necesitat îngrijiri pe patul de spital. La fel ca în săptămâna anterioară, cei mai mulți copii sunt cu viroze respiratorii. ”Pe fondul imunității scăzute, în unele cazuri, cei mici se îmbolnăvesc. Sunt și copii care provin din familii cu o situație materială precară, care nu sunt hrăniți corespunzător vârstei lor”, explică șeful Clinicii. Ea recomandă părinților ca în această perioadă, cu schimbări bruște de temperatură, cei mici să evite pe cât posibil colectivitățile, să nu intre în contact cu persoane bolnave și să se respecte cu strictețe igiena.

HAOS ȘI LA UPU ADULȚI!

Și la UPU Adulți a fost aglomerație mare. Tot în perioada menționată anterior, s-au prezentat 706 cazuri de adulți, dintre care 190 au fost internați. ”Cei mai mulți pacienți au fost înregistrați la UPU interne - 426, în 72 ore. Dintre aceștia, 96 au fost spitalizați. În același interval, 36 de pacienți au fost aduși la Camera de Resuscitare”, potrivit unei informări a SCJU. Au continuat să vină în UPU și persoanele din categoria cazuri sociale. Au fost înregistrați 14 astfel de pacienți; 13 au fost transferați la adăpostul social, după ce au fost supuși investigațiilor de specialitate, iar unul se afla încă în investigații.



12