Inimi artificiale care au salvat viaţa a trei constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inimi artificiale care au salvat viaţa a trei constănţeni

Eveniment 05 Noiembrie 2009 / 00:00 663 accesări

Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a reuşit să înscrie în palmaresul său alte două reuşite, cazuri care au fost refuzate de către unii medici din ţară, tocmai din cauza complexităţii lor. Şeful Clinicii, prof. univ. dr. Mircea Pătruţ, a povestit că, în ciuda crizei financiare, activitatea în secţie se desfăşoară, deocamdată, fără probleme. Doi pacienţi din Constanţa au fost scăpaţi de suferinţă după ce au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale extrem de dificile. Afecţiunile cardiace de care sufereau cei doi le-au dat mari bătăi de cap medicilor, chiar dacă înainte de operaţii au fost supuşi mai multor examinări. „Ne-am trezit, într-una din situaţii, că, de fapt, situaţia era alta. Am găsit imediat soluţiile care se impuneau şi i-am salvat viaţa bolnavului. I-am pus patru by pass-uri aorto-coronariene. Şi celălalt caz ne-a creat mari probleme, aşa că am fost nevoiţi să apelăm din nou la inima artificială, care să-i pornească inima naturală”, a declarat medicul şef. Este al treilea caz din Constanţa care trăieşte cu două inimi în piept, pe perioada spitalizării, a mai spus medicul şef. Cei doi pacienţi au spus că se simt bine şi că sunt fericiţi că au scăpat de suferinţă. Ei au ţinut să-i mulţumească profesorului Pătruţ, dar şi colegilor medici care au avut grijă de ei.



12