Un eveniment teatral absolut special pentru scena de la malul mării a avut loc sîmbătă seară, la Teatrul Naţional Constanţa, în prezenţa unui public de elită din rîndurile căruia nu au lipsit importanţi critici din România şi selecţioneri ai Festivalului Naţional de Teatru. Purtînd semnătura unuia dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai tinerei generaţii de regizori români, Radu Afrim, şi aducînd în atenţie o creaţie a romancierului român de origine evreiască, Max Blecher, spectacolul a constituit, într-adevăr, o experienţă unică pentru spectatori, în timp ce opinia unanimă a criticii a fost fermă: prima capodoperă a teatrului constănţean după mulţi ani... La doar cîţiva centimetri depărtare de actori, chiar de pe scenă, unde au fost improvizate locuri speciale pentru vizionare, spectatorii au putut urmări, în premieră absolută, punerea în scenă a piesei “Inimi cicatrizate“, avînd la bază cartea cu acelaşi titlu a lui Max Blecher, un roman al suferinţei impuse de boală, al claustrării trupurilor în corsete de ghips.

Spectacolul are un subiect mai puţin obişnuit, accentul fiind pus pe atmosfera apăsătoare din sanatoriul Berck din Franţa, cel în care a fost internat şi autorul operei. Personajul principal, Emanuel, la fel ca şi Blecher, află că suferă de o boală incurabilă, pe atunci, morbul lui Pott, tuberculoză la coloana vertebrală, fiind nevoit să se interneze în sanatoriul de la Berck sur Mer. Sanatoriul este, de fapt, locul în care descoperă o altfel de lume, cu oameni care suferă de aceeaşi boală, chiar şi copii, dar care nu s-au resemnat şi continuă să lupte pentru viaţă. Nici cei care au şansa de a se însănătoşi nu mai pot renunţa, însă, la spaţiul închis al clinicii. Personajul principal devine preferatul asistenţilor, ba chiar se îndrăgosteşte de o fostă pacientă, Solange, alături de care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste. Din păcate pentru cei doi îndrăgostiţi, boala are un cuvînt greu de spus, iar idila lor se termină trist, Emanuel optînd pentru singurătate. De fapt, în clinica franceză fiecare bolnav are lumea sa, Emanuel iubeşte marea şi îi place să meargă pe plajă atunci cînd vremea este frumoasă, Evei, asistenta, îi place să danseze şi adoră gramofonul lui Quintonce, cel mai vechi pacient din clinică, iar Isei îi place să joace cărţi, pentru că fiecare punct cîştigat înseamnă, pentru ea, zile de viaţă. Cu toate acestea, ei ştiu că zilele le sînt numărate şi chiar dacă nu mor fizic, cedează psihic.

Pentru Radu Afrim, teatrul este mai presus de cuvînt...

Spectacolul, la fel ca şi romanul, nu este o poveste despre... boală, ci “musteşte“ de erotism, aşa cum însuşi regizorul spune, iar bolnavii îşi depăşesc condiţia de persoane imobilizate, pentru că dincolo de carcasă, ei respiră o viaţă intensă. Potrivit regizorului Radu Afrim, prin montarea acestei piese a intenţionat să aducă în prim plan dorinţa şi nevoia de comunicare a oamenilor. Viziunea inovatoare a tînărului regizor surprinde, într-adevăr, pentru că este vorba de... cu totul altceva faţă de spectacolele cu care publicul era obişnuit pînă acum. Concepţia regizorală de excepţie a fost completată de jocul extraordinar al interpreţilor, care şi-au trăit rolurile, şi-au înţeles personajele, le-au dat viaţă cu sufletul. Pentru că, pentru Radu Afrim, teatrul este mai presus de cuvînt... Din distribuţia acestei piese de teatru fac parte: Marian Adochiţei (Emanuel), Lana Moscaliuc (Eva), Nicoleta Lefter (Solange), Emilian Oprea (Ernest), Mihai Smarandache (Quintonce), Diana Lupan (Wandeska), Georgiana Mazilescu (Isa), Dan Zorilă (Doctor Ceriez), Bogdan Bucătaru (Tonio), Cristina Oprean (Doamna Tils), Diana Cheregi (medic), Alexandru Mereuţă (Omul cu pietre), Turchian Guzin Nasurla (Cora), Remus Archip (Roger), Loredana Marilena Luca (Anna), Ionuţ Tunescu (Băiatul) şi Sorina Urzică (Fetiţa).

“Am lucrat zi şi noapte la rolul acesta. Nu-mi închipuiam că poate să fie atît de greu să joci într-un cărucior, la orizontală, într-un corset de ghips pînă la gît. La început, am spus că e un... mizilic, ce poate să fie chiar aşa de greu? Acum, pot spune că mi s-a luat un bolovan de pe inimă. Este foarte bine că s-a adus publicul pe scenă, pentru că ne încarcă şi pe noi şi ne ajută foarte mult în ceea ce facem. Cred în succesul acestui spectacol şi am foarte mare încredere în Radu Afrim, este un regizor extraordinar. Iar colegii mei m-au şocat, mă uitam cum, încet-încet, colegii mei se metamorfozează în alţi oameni pe care eu nu îi cunosc. Mi s-a părut extraordinar, cred că asta e cheia spectacolului, totul e atît de real...“, a mărturisit, imediat după spectacol, Marian Adochiţei, actor al Teatrului Naţional Constanţa. “Pot să spun că orice rol este ca un nou-născut, cu cît lucrezi mai mult la el, cu cît creaţia vine către tine, cu atît el devine mai profund, te bucură, te uimeşte, chiar dacă, la început, ţi se pare dificil să ajungi, odată cu repetiţiile, să te bucuri de personaj - în cazul Isei, de lumină, de inocenţă şi de emoţii“, a spus, la rîndul său, Georgiana Mazilescu (Isa). “Spectacolul este pentru un soi de public care înţelege altfel lucrurile, cu sufletul...“, a precizat Lena Moscaliuc, actriţă care a făcut un rol memorabil. “Sînt convins că spectacolul va fi un copil al nostru, cum îi spunem noi, care va avea succes, va fi sănătos şi va avea viaţă lungă. A fost o muncă grea, aşa cum ne place nouă să muncim, dar sper că rezultatul este pe măsură. Actorii sînt nişte oameni minunaţi, care îşi lasă, de cele mai multe ori, problemele de acasă deoparte, pentru a fi, cu toată fiinţa şi mintea lor, alături de regizor şi de spectatori“, a declarat directorul adjunct al Naţionalului constănţean, Cristian Şofron. “Cred că este un spectacol de succes, care va vedea multe festivaluri“, a subliniat, la rîndul său, directorul Companiei Ovidius a Teatrului Naţional Constanţa, Nicodim Ungureanu. Iar criticul de teatru Doru Mareş a concluzionat: “Este senzaţional ce am văzut că face trupa de actori a Teatrului Naţional Constanţa, atît de bine merg împreună încît e uluitor. Sincer vă mărturisesc, eu nu aveam o impresie prea bună despre această trupă, dar cînd se îmbină atît de bine ca rotiţele unui ceas elveţian nu poţi decît să-ţi dai jos... pălăria!“. Iar audienţa a reacţionat pe măsură: a plîns, a rîs sau a plîns... rîzînd, pentru că este un spectacol despre care se pot spune multe, numai că te lasă indiferent nu!