Partidul Socialiştilor din R. Moldova a iniţiat procedurile pentru organizarea unui referendum local pentru demiterea primarului Chişinăului, liberalul Dorin Chirtoacă. A fost format un grup de iniţiativă de peste 300 de persoane care în curând va începe colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului, potrivit unui comunicat al formaţiunii. Socialiştii solicită Partidului Comuniştilor să se alăture acestei acţiuni şi propune o colaborare în lansarea şi organizarea referendumului de demitere a primarului general Dorin Chirtoacă. Aceştia le propun comuniştilor şi începerea negocierilor pentru crearea unei majorităţi în Consiliul Municipal Chişinău, pentru că cele două formaţiuni au împreună 26 de consilieri locali din 51.
Dorin Chirtoacă, în vârstă de 34 de ani, a fost ales în iunie 2011 în funcţia de primar general al municipiului Chişinău pentru al doilea mandat de patru ani. Atunci l-a învins la limită, în turul doi, pe actualul lider al socialiştilor, Igor Dodon, care în acea perioadă făcea parte din Partidul Comuniştilor. Recent, şi Partidul Comuniştilor a anunţat că intenţionează să organizeze referendumuri locale în mai multe localităţi din R. Moldova, lăsând să se înţeleagă că ar putea fi vorba şi despre un referendum pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă. Acesta nu a comentat deocamdată intenţia de organizare a referendumului.
Potrivit Codului Electoral al R. Moldova, pentru organizarea unui referendum local sunt necesare semnăturile a cel puţin 10% din numărul total de alegători din localitatea respectivă, adică aproximativ 61.000 de semnături în cazul capitalei Chişinău. Revocarea primarului prin referendum poate fi iniţiată în cazul în care acesta nu respectă interesele comunităţii locale, nu exercită în mod adecvat atribuţiile prevăzute de lege, încalcă normele morale şi etice.