Persoanele vârstnice ar putea să-şi depună dosarele de pensionare direct la primăria comunei sau oraşului în care locuiesc, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la casele judeţene de pensii, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Senat de un grup de parlamentari PSD şi UNPR. Propunerea legislativă privind înfiinţarea la nivelul administraţiei publice locale din comune şi oraşe a Compartimentului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aflată în prezent în consultare publică, prevede ca acest compartiment să poată primi cererile şi documentele necesare pentru stabilirea de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi să le transmită caselor teritoriale şi sectoriale de pensii. Iniţiatorii, printre care şi preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, senatorul Darius Vâlcov (PSD), susţin adoptarea iniţiativei legislative invocând vârsta şi starea de sănătate a solicitanţilor, distanţele mari între localitatea de domiciliu şi casa teritorială şi sectorială de pensii, lipsa mijloacelor de transport în mediul rural, costul ridicat al transportului până la casa judeţeană de pensii, care afectează în special persoanele cu venituri limitate sau chiar fără venituri. De asemenea, semnatarii proiectului mai susţin că o astfel de modificare legislativă este necesară având în vedere numărul mare de deplasări făcute de solicitanţi cu mijloacele de transport în comun, la solicitarea casei teritoriale şi sectoriale de pensii, pentru a duce documente necesare completării dosarului, precum şi aglomeraţia de la ghişeele caselor de pensii. Proiectul, iniţiat de parlamentarii PSD Darius Vâlcov, Ioan Axente, Daniel Bărbulescu, Dan Ciocan, Dorel Covaci, Virgil Delureanu, Florin Iordache, Emil Moţ, Alexandru Stănescu şi deputatul UNPR Ion Răducanu, va fi dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.