Conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, de la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius”, expert al Ministerului Culturii în investigaţia operelor de artă: „A fi român în Dobrogea înseamnă a rămâne în înţelepciunea sfintei tradiţii, a civilizaţiei şi culturii strămoşeşti, a ...
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, ieri, că susţine proiectul prin care cei care au lucrat în condiţii grele se încadrează în grupa I de muncă şi se pot pensiona mai devreme, precizând că este vorba, la un calcul foarte estimativ, de 20.000 de persoane. "Susţin această iniţiativă ...
Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat proiectul de iniţiativă legislativă privind emisiunile de obligaţiuni acoperite cu credite cu ipotecă imobiliară, răspunzând astfel mai multor solicitări ale sistemului bancar, potrivit directorului Direcţiei de Reglementare a băncii centrale, Cristian Ştefan ...
Plenul Senatului a adoptat zilele trecute o iniţiativă legislativă prin care este majorat de la doi la cinci ani termenul pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor în cazul celor care realizează construcţii fără avize, prevăzut în Legea privind autorizarea executării lucrărilor de ...
În momentul în care Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut public proiectul de modificare a Codului Rutier, numeroase voci au criticat sancţiunile-record pe care actul normativ le prevedea. S-a vorbit mult despre amenzile uriaşe şi despre perioadele îndelungate de suspendare a permiselor, mulţi ...
Microbuzele şcolare ar putea fi înlocuite sau suplimentate cu autobuze şcolare. Ieri, a fost supusă spre aprobare plenului o iniţiativă legislativă ce are ca obiect solicitarea ca, alături de microbuzele şcolare cu capacitate de 16+1 locuri, să poată fi achiziţionate, începând cu anul viitor, şi ...
Părinţii ar putea beneficia de o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor minori, potrivit deciziei luate, ieri, de membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, care au adoptat un raport favorabil la o iniţiativă legislativă propusă de mai mulţi parlamentari USL ...
PROPUNERI Cine a spus că România are nevoie numai de legi cu impact în domenii socio-economic a greşit! Asta pentru că, în viziunea unora dintre parlamentari, ţara are nevoie şi de altfel de legi. În această idee, deputaţii Mihai Sturzu (PSD), Bogdan Ciucă (PC), Cristina Pocora (PNL) şi Remus Cernea ...
Nici nu s-au potolit bine apele în USL după ultimele scandaluri legate fie de Justiţie, fie de Legea electorală sau de descentralizare şi se porneşte o nouă furtună în Uniunea de la Guvernare. De data asta nu mai este vorba nici despre un atac politic al lui Antonescu la adresa lui Ponta, nici de o ...
CU „CĂRŢILE” PE MASĂ Se ştie că orice campanie electorală presupune un efort financiar mare pentru partide, iar sursele de finanţare sunt luate la puricat după fiecare scrutin. În general, „portofelul” fiecărei formaţiuni politice se umple cu acele cotizaţii ale membrilor, dar şi ...
Veşti bune pentru poliţiştii de la Locală. Senatorii au adoptat, luni, o iniţiativă legislativă potrivit căreia cadrele din Poliţia Locală, aparţinând autorităţilor administraţiei publice locale, ar urma să aibă dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită. Ei au adoptat, în acest sens, propunerea ...
Senatorii au adoptat, ieri, o iniţiativă legislativă potrivit căreia cadrele din Poliţia Locală aparţinând autorităţilor administraţiei publice locale ar urma să aibă dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită. În prezent, au dreptul la hrană gratuită în timp de pace personalul din Ministerul ...
Camera Deputaţilor a adoptat tacit o iniţiativă legislativă a şase deputaţi PSD care prevede că membrii Academiei Române, ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi ai academiilor de ramură vor fi exceptaţi de la pensionare la împlinirea vârstei de 65 ani. Proiectul care modifică Legea ...
Deşi sună a film SF, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a anunţat că parlamentarii democrat-liberali vor depune, astăzi, o iniţiativă legislativă prin care impozitele agricole să se constituie venituri la bugetul local. El a precizat că membrii partidului nu au fost de acord cu introducerea ...
INIŢIATIVĂ Faptul că peste 1.000 de aleşi locali din România au fost găsiţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stârnit vâlvă în rândul aleşilor, determinând parlamentarii să încerce să pună la punct legislaţia din domeniu. Aşa se face că şase parlamentari PSD au ...
Comisia de cultură a Senatului analizează, în aceste zile, o iniţiativă legislativă a senatorului Puiu Haşotti, care propune declararea zilei de 10 mai ca sărbătoare naţională. „Ziua Naţională a României va rămâne în 1 Decembrie, însă 10 mai va fi o simplă sărbătoare naţională, cum este ...