Iniţiativele legislative, postate pe site-ul Camerei Deputaţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
IPP

Iniţiativele legislative, postate pe site-ul Camerei Deputaţilor

Politică 24 Martie 2012 / 00:00 336 accesări

Textele integrale ale iniţiativelor legislative depuse la Cameră vor fi postate în curând pe site-ul instituţiei, astfel încât persoanele interesate să îşi poată preciza punctele de vedere în cursul dezbaterii publice. Institutul pentru Politici Publice (IPP) precizează că a reuşit să convingă Camera Deputaţilor să lanseze, în curând, pe site-ul acestui for legislativ, o facilitate dedicată consultării publice asupra propunerilor legislative. IPP precizează că Legea 52 privind transparenţa decizională se aplică, astfel, în Parlamentului României, după ce Institutul a reuşit să convingă, la câteva luni după succesul de la nivelul Senatului României, Camera Deputaţilor să inaugureze, în cadrul site-ului propriu, o facilitate dedicată consultării publice asupra propunerilor legislative cu care Camera este prima sesizată. “IPP va continua să depună toate eforturile necesare pentru ca aceste noi facilităţi electronice de la nivelul Parlamentului menite să sprijine consultarea publică pe marginea propunerilor legislative să fie cunoscute şi să implice cât mai multe grupuri interesate”, susţin reprezentanţii IPP.



12