PROCEDURI LUNGI DE PATRU ANI Senatorii din Comisia Economică au respins ieri o iniţiativă prin care se micşorau termenele prevăzute pentru mai multe proceduri din legea insolvenţei, depus de Mircea-Marius Bănieş (PDL), Ioan Ghişe (PNL), Vasile Nistor (PC), Şerban Rădulescu (PC) şi Dan Voiculescu (PC). „Conform reglementărilor în vigoare, chiar şi după cele mai recente intervenţii asupra legii (2009), procedura insolvenţei este, în continuare, foarte îndelungată, ajungând, în unele cazuri, până la patru ani”, potrivit expunerii de motive. Iniţiatorii proiectului mai consideră că un asemenea interval este absolut nejustificat şi susţin că „dacă un agent economic, bine protejat de legea insolvenţei, nu reuşeşte să se reorganizeze într-o perioadă rezonabilă de doi ani, prelungirea excesivă a procedurilor devine un obstacol economic naţional”.
SERVICII EGALE, PENTRU BĂRBAŢI ŞI FEMEI Tot ieri, comisia pentru egalitate de şanse din Senat a aprobat un proiect al Guvernului care prevede implementarea principiului egalităţii în ceea ce priveşte accesul de bunuri şi servicii, inclusiv la asigurări, domeniu în care firmele plăteau despăgubiri mai mici femeilor.