Un tânăr din localitatea constănţeană Năvodari a ajuns, ieri dimineaţă, în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a fost înjunghiat de cumnatul său. Poliţiştii din Năvodari au fost chemaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.00, la depozitul de lemne de la marginea oraşului, unde izbucnise un scandal. Oamenii legii spun că, din primele cercetări efectuate, a reieşit faptul că, în urma unei altercaţii spontane ce a avut loc pe fondul consumului de alcool, Ionuţ Todiraşcu, de 20 ani, din Ovidiu, l-a înjunghiat cu un cuţit în zona toracică pe Alin Dorin Adamescu, de 25 ani, din Năvodari. Membrii familiei spun că Adamescu şi Todiraşcu, cumnatul său, au început să se certe după ce acesta din urmă a început să îi injure pe cei aflaţi în casă, în special pe tatăl victimei. De aici şi până la a se lua la bătaie a fost doar un pas. După un schimb de injurii şi pumni, Todiraşcu a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat pe Adamescu în piept. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. El a rămas internat în Secţia de Terapie Intensivă, unde este ventilat mecanic. Cadrele medicale spun că tânărul a fost adus cu o plagă înjunghiată la nivel toracic şi că i-a fost atins un plămân. Ionuţ Todiraşcu a fost dus pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.