Un deţinut al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă a ajuns, ieri, în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a fost înjunghiat de un coleg de celulă. Incidentul a avut loc în jurul orei 15.00, iar în urma cercetărilor efectuate, reprezentanţii penitenciarului spun că totul a pornit de la o ceartă iscată de la ţigările pe care victima i le datora agresorului. După un schimb de replici dure, cei doi deţinuţi s-au luat la bătaie, iar Anghel T., în vîrstă de 41 de ani, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru tîlhărie, a scos din buzunar un cuţit artizanal, confecţionat dintr-o bucată de metal ruptă din cadrul patului, şi l-a înjunghiat pe Cezar Ignat în piept. Victima, în vîrstă de 30 de ani, condamnată la 19 ani de închisoare pentru omor, a fost dusă de urgenţă în infirmeria penitenciarului, iar după acordarea primului ajutor a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Constanţa. După ce a fost stabilizat în Camera de Resuscitare a unităţii sanitare, bărbatul a fost dus direct în sala de operaţie, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. Medicii constănţeni spun că victima a pierdut foarte mult sînge şi că şansele de supravieţuire sînt minime. Purtătorul de cuvînt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă, insp. Gabriel Botezan, a declarat că se va face o comisie care va analiza împrejurările în care a avut loc acest eveniment şi că vor fi sesizaţi şi procurorii constănţeni pentru anchetarea acestui caz.