Înjunghiată de concubina fiului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înjunghiată de concubina fiului

Eveniment 27 Iunie 2008 / 00:00 730 accesări

Orbită de gelozie şi ameţită de alcool, o femeie a înjunghiat-o pe mama concubinului său, acuzînd-o pe aceasta că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu propriul fiu. Şocantul eveniment s-a petrecut în cursul zilei de ieri, într-o casă de pe strada Progresului, în spatele pieţei din cartierul km 4-5. Oamenii legii spun că, Zulbie Şaip, de 47 de ani, din Adamclisi trăieşte alături de fiul ei şi de concubina acestuia, Doina Bourel, de 50 de ani, din judeţul Suceava, într-un imobil dezafectat, cei trei fiind cunoscuţi drept persoane fără adăpost. După primele cercetări efectuate de lucrătorii de poliţie, se pare că, în cursul zilei de ieri, cele trei persoane s-au cinstit cu mai multe pahare, după care, pe fondul unui conflict mai vechi, avîndu-l la mijloc pe fiu, respectiv concubin, cele două femei s-au luat la ceartă. Ca şi în cazul altor certuri alimentate de consumul de băutură, lucrurile au degenerat şi pentru Zulbie Şaip cearta s-a încheiat pe patul de spital. Potrivit medicilor, femeia a fost adusă la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean cu o plagă înjunghiată în zona spatelui. Zulbie a rămas internată în Secţia Chirurgie a spitalului. Luată la întrebări de poliţişti, Doina Bourel a declarat că intenţia ei a fost să o omoare pe Zulbie pentru a se răzbuna, motivînd că ar fi prins-o pe aceasta în pat cu propriul său fiu – respectiv concubinul ei. Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor Secţiei 5, care continuă cercetările pentru a reface cu exactitate firul evenimentelor. Între timp, se aşteaptă diagnosticul femeii pentru a se putea face încadrarea juridică a faptei.



12