Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr în vârstă de 25 de ani, care, sâmbătă, şi-a înjunghiat iubita de şapte ori. Oamenii legii spun că totul s-a întâmplat în plină stradă, în localitatea Eforie Nord, în timp ce Ghiulgian Ali, de 25 de ani, victima, se plimba împreună cu mama sa. Anchetatorii spun că suspectul, Beadin Osman, care o urmărise pe tânără, s-a apropiat de ea din spate şi a lovit-o de şapte ori cu un cuţit, după care s-a făcut nevăzut. Tânăra s-a prăbuşit pe trotuar, în timp ce mama ei, în stare de şoc, a sunat la 112 şi a cerut ajutor. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Medicii care au examinat-o au stabilit că rănile suferite i-au pus viaţa în pericol, aşa că Beadin Osman este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Suspectul a fost prins de poliţişti şi adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru audieri. Anchetatorii spun că Osman şi-a atacat iubita pentru că aceasta refuzase să se mărite cu el. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care s-a petrecut agresiunea.