Înjunghiaţi cu sabia, în plină stradă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înjunghiaţi cu sabia, în plină stradă

Eveniment 10 Mai 2010 / 00:00 21997 accesări

Doi tineri din Costineşti au ajuns, aseară, pe patul de spital, după ce au fost înjunghiaţi în timp ce se aflau în trafic. Incidentul a avut loc în localitatea constănţeană Costineşti, în apropierea Poştei, în jurul orei 19.00. Oamenii legii au fost sesizaţi prin Serviciul de urgenţă 112, de persoane care au asistat la incident. Conform martorilor, fraţii Cristian şi Florin Lupu au fost şicanaţi în trafic de ocupanţii altei maşini, iar în momentul în care au oprit, cei doi au fost atacaţi cu o sabie de agresori. La adresa respectivă s-au deplasat şi un echipaj al ambulanţei şi un SMURD, care au preluat victimele şi le-au transportat la spital. „Victima preluată de noi era într-o stare gravă, în şoc hemoragic, cu multiple plăgi tăiate la nivelul braţelor. După stabilizare a fost adus în Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa pentru tratament de specialitate şi investigaţii“, a declarat Carla Ghengeaua, medic SMURD. „Mă plimbam cu maşina, cu fratele meu, şi uitaţi ce mi s-a întâmplat. Nu se poate aşa ceva. Cei care ne-au tăiat controlează tot. Orice străin din altă localitate care vine să se distreze în Costineşti trebuie să fie bătut, să fie chinuit, să dea taxă de protecţie. Nu mai putem să ieşim din casă, că ne omoară“, a declarat Cristian Lupu, 28 de ani, din Costineşti, una dintre victime. Pe patul de spital a ajuns şi Florin Lupu, de 26 de ani, fratele lui Cristian. Prietenii celor doi spun că agresorii ar fi Nicolae Raiciu şi fiul său Adrian Raiciu, din Costineşti. „Cei care i-au atacat se cred mari interlopi în oraş şi ei fac legea. S-au dat jos la fratele meu şi îl ameninţau că îi taie picioarele şi că îl taie. Nu înţeleg din ce motiv, pentru că nu aveau niciunul. De smecheri ce sunt, probabil! Acum două săptămâni au mai avut o altercaţie în trafic, au oprit nişte oameni nevinovaţi şi s-au luat de ei“, a declarat Ionuţ Lupu, fratele celor doi tineri înjunghiaţi. Prietenii fraţilor Lupu au mai declarat că agresorii se aflau într-un autoturism marca Mercedes Vito. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc altercaţia.



12