Înjurături “în interes naţional” şi blocaj instituţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înjurături “în interes naţional” şi blocaj instituţional

Eveniment 11 Noiembrie 2010 / 00:00 445 accesări

Pedeliştii nu renunţă în ruptul capului la Roberta Alma Anastase, fostă Miss, actualmente preşedinte al Camerei Deputaţilor. De fapt, portocaliii nu au renunţat niciodată la oamenii care îi ajută să deţină controlul absolut asupra instituţiilor importante, în ciuda greşelilor şi gafelor pe care aceştia le-au făcut. S-au blocat în suma orgoliilor şi a dorinţei lor de a deţine controlul. Opoziţia cere în continuare demisia Robertei Anastase, însă ea refuză cu obstinaţie să părăsească şefia acestei Camere. Ca atare, Parlamentul mai are o singură Cameră care mai funcţionează, cealaltă fiind blocată. Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, marţi seară, după întâlnirea pedeliştilor cu Băsescu, de la Cotroceni, că nu Anastase este, în momentul de faţă, prioritatea României. Dar cine sau ce? Interesul naţional pe care îl flutură ostentativ Băsescu? Opoziţia protestează în continuare pentru că la votul asupra Legii pensiilor s-a furat cu şi în complicitatea Robertei. E drept că nici defilatul în costumaşe de baie pe podiumuri nu e totuna cu număratul voturilor în Parlament. Pentru că orice ar bălmăji ea, 80 nu e totuna cu 170! Triste standarde au portocaliii puterii dacă au ales să pună în asemenea funcţie o astfel de persoană. Ieri, situaţia în această Cameră a degenerat şi parlamentarii s-au înjurat şi îmbrâncit. Prima dată, grupurile parlamentare ale PNL şi PSD au părăsit sala de plen, invocând faptul că şedinţa acestui for legislativ este condusă de Roberta. Apoi, discordia a pornit de la bannerele pe care atât liberalii, cât şi pedeliştii, le-au afişat unii împotriva celorlalţi. Deputaţii PDL au postat, în zona arondată grupului PNL, patru panouri mari, albe, pe care se putea citi “Sunt absent dar vreau diurnă”, unul dintre acestea fiind luat de Mihăiţă Calimente şi dus în dreptul pupitrului lui Mircea Toader. Atunci a avut loc un incident. Calimente s-a plâns că a fost înjurat de către un deputat PDL, pe care nu ştie cum îl cheamă, întrucât “acesta nu ia cuvântul în plen”, dar care i-a adresat comentarii neortodoxe, precum şi “o înjurătură românească în interes naţional”. Întrebat dacă a existat şi “o mică îmbrânceală”, pedelistul Constantin Dascălu, căci despre el era vorba, a negat. Panourile amplasate de către PDL şi PNL în sala de plen au fost înlăturate după ce liderii de grup au decis să nu mai accepte niciun panou sau banner în sala de plen, totodată convenindu-se realizarea unui cod de conduită pentru parlamentari, ziarişti şi invitaţi. Situaţia nu e roz. Viitorul României, riscul de a intra în incapacitate de plată şi de a-şi recâştiga credibilitatea depind de orgoliul portocaliilor? Singura şansă ar fi ca măcar Roberta însăşi să aibă un moment de luciditate şi demnitate, însă ea râde în nas tuturor şi susţine că cel care a fraudat la Legea pensiilor este liberalul Mihai Voicu...



12