Preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PSD, primarul Radu Mazăre, preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PNL, Gheorghe Dragomir, şi preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PC, Ion Mincă, au semnat, ieri, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia, acordul privind constituirea şi funcţionarea Uniunii Social Liberale PSD - ACD (PNL-PC) în judeţul Constanţa, în faţa a zeci de primari şi consilieri locali PNL şi PSD din judeţ şi a altor membri din conducerile judeţene ale celor trei partide. Potrivit liderilor celor trei formaţiuni politice, principala ţintă a USL la nivelul judeţului este ca, în termen de 30 de zile, să formeze majorităţi în toate consiliile locale, iar acolo unde este cazul, să fie exlus PDL de la orice formă de colaborare la nivelul unităţilor administrativ teritoriale. Din declaraţiile şefilor USL Constanţa a reieşit faptul că membrii celor trei partide trebuie să respecte protocolul USL, iar în cazul unor neînţelegeri, cine nu respectă deciziile privitoare la Uniune poate fi chiar exclus din partid.
Cel care a confirmat acest mesaj a fost chiar liderul PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre, care i-a sfătuit pe liderii filialelor locale ale PSD, PNL şi PC să treacă peste toate problemele şi să încheie protocoale de constituire a USL, precizând că politicieni social democraţi care nu respectă alianţa riscă să fie excluşi din partid. „Sigur că această alianţă, în anumite locuri unde au existat dispute, animozităţi, unde există încă neînţelegeri, creează anumite dificultăţi şi probleme. Interesul general, însă, al locuitorilor, al nostru, al românilor este să scăpăm de ciclop şi de dragostea sa, de guvern şi de toată mascarada asta. Atenţie: interesul general primează în faţa oricărui alt interes. Vă rog frumos să faceţi în aşa fel încât să vă înţelegeţi în toate localităţile, să nu fim nevoiţi să fim o instanţă şi să judecăm din trei în trei zile câte un scăndăluţ pe nu ştiu unde pentru că nu vă puteţi înţelege. Nu voi tolera, cel puţin la mine în partid, niciun fel de neînţelegere sau de incapacitate de a sta de vorbă şi a încheia un dialog cu partenerii noştri. Dacă unul e frustrat, e nervos, dacă altul e orgolios, nu mă interesează! Mă interesează să scăpăm ţara de Băsescu şi de Guvern”, a afirmat Mazăre. El a adăugat că a militat pentru această alianţă încă de anul trecut, pentru că „românii trebuie să vadă o alternativă”. „Facem alianţa asta ca să nu ne mai certăm şi să fim o speranţă pentru oameni. Nu mai vreau cearta, dihonia şi lucrăturile specifice româneşti”, a spus Mazăre.
La rândul său, prim-vicepreşedintele Organizaţiei judeţene a PSD, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat că realizarea acestei alianţe dovedeşte „înţelepciune politică” şi este obligatorie întrucât România „a ajuns în pragul dezastrului economic şi social”. „De un an şi jumătate mă lupt pentru această alianţă, pentru că România a ajuns după această dictatură a lui Traian Băsescu şi a aserviţilor lui în pragul dezastrului economic şi social. Acum nu se mai pune problema de care soluţii politice este nevoie, ci se pune problema de supravieţuire, suntem într-un moment de cumpănă, într-un moment greu şi de aceea această alianţă este obligatorie, nu este discutabilă, pentru că atunci când într-un stup trântorii pun în pericol viaţa stupului, celelalte albine se strâng şi îi anihilează, îi dau afară. De aceea trebuie să-i alungăm de la putere pe Băsescu şi compania. Trebuie să redemocratizăm România”, a subliniat Nicuşor Constantinescu.
De asemenea, senatorul PNL Puiu Haşotti a afirmat că obiectivul principal al USL este câştigarea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale şi îndepărtarea lui Traian Băsescu şi a PDL de la guvernare. „În politică nu trebuie nici să ne iubim, nici să ne simpatizăm, trebuie să ne respectăm şi să avem încredere unii în alţii. USL porneşte de la premisa câştigării alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale. Cât timp PDL şi Băsescu se vor afla în fruntea ţării, lucrurile vor merge din rău în mai rău”, a spus senatorul liberal. Preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, a afirmat, la rându-i, că, după încheierea protocolului la nivel judeţean, urmează să aibă loc formarea USL şi în celelalte localităţi din judeţul Constanţa. „În zilele următoare, fiecare organizaţie din judeţ va semna protocolul, după un calendar pe care îl vom stabili de comun acord şi apoi va funcţiona ca o singură organizaţie”, a declarat deputatul Gheorghe Dragomir.