Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a anunţat, ieri, în plen, că s-a decis înlocuirea a doi membri social democraţi din Comisia pentru afaceri europene. Cei doi senatori sunt Dan Coman Şova şi Gheorghe Marcu, care vor fi înlocuiţi în Comisia nou înfiinţată de senatorul Trifu Belacurencu, respectiv de senatorul Radu Cătălin Mardare. Senatorii au aprobat, la începutul lunii martie, cu 70 de voturi pentru, patru abţineri şi două voturi împotrivă, înfiinţarea Comisiei pentru afaceri europene, care va fi condusă de către senatorul independent Vasile Nedelcu. Această comisie permanentă a fost înfiinţată la iniţiativa preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, propunerea acestuia primind raport favorabil din partea membrilor Comisiei pentru Regulament. În urma modificării Regulamentului Senatului, Comisia pentru afaceri europene devine a şaptesprezecea comisie permanentă a acestei Camere.