Înlocuitor pentru caracatiţa Paul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înlocuitor pentru caracatiţa Paul

Monden 05 Noiembrie 2010 / 00:00 343 accesări

Succesoarea lui Paul, caracatiţa devenită faimoasă în întreaga lume cu ocazia Cupei Mondiale 2010, după ce a reuşit să ghicească cu exactitate rezultatele unor meciuri disputate în Africa de Sud, şi-a făcut prima apariţie în public, miercuri, în Germania, după ce a părăsit Franţa. “Deocamdată, nimeni nu ştie dacă noul Paul va avea acelaşi har ca şi predecesorul său”, a precizat Tanja Munzig, purtătoarea de cuvânt a acvariului din Oberhausen.

Originară din regiunea Montpellier, unde a fost pescuită din mare, nevertebrata, numită tot Paul, măsoară 30 de centimetri şi cântăreşte 300 de grame. Cu o vârstă cuprinsă între patru şi cinci luni, noul Paul s-a arătat mai degrabă timid în faţa camerelor de filmat ale ziariştilor veniţi să asiste la instalarea sa în acvariul unde a vieţuit fostul “star planetar al fotbalului”, decedat pe data de 26 octombrie, din cauze naturale, se pare. Născută în 2008, la Weymouth, în Anglia, de unde apoi a fost transportată în Germania, caracatiţa Paul senior a primit o statuie din partea unei delegaţii spaniole, după încheierea Campionatului Mondial 2010, precum şi titlul de cetăţean de onoare al oraşului Carballino din nord-estul Spaniei.

Taguri articol


12