ULTIMUL DRUM La aproape un an de la dispariţie, profesorul universitar Luminiţa Magdalena Călin a fost condusă, ieri, pe ultimul drum de rude şi prieteni. În urmă cu o lună, rezultatul expertizei ADN efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” a confirmat faptul că rămăşiţele umane descoperite pe un câmp de la marginea localităţii Crucea îi aparţin. Luminiţa Magdalena Călin, de 37 de ani, a dispărut anul trecut, în noaptea de 10 spre 11 decembrie 2010. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că, în seara respectivă, poliţiştii din Nicolae Bălcescu au încercat să oprească pentru un control de rutină un autoturism Peugeot 207, însă şoferul (Luminiţa Magdalena Călin - n.r.) a ignorat semnalele regulamentare. Maşina a fost ajunsă de poliţişti în comuna Stupina, dar, conform declaraţiei oamenilor legii, şoferiţa a coborât din autoturism şi a luat-o la fugă pe câmp.
DISPARIŢIE MISTERIOASĂ Pe 19 martie 2011, un cioban a descoperit la marginea localităţii Crucea mai multe rămăşite umane. „Resturile de îmbrăcăminte şi oasele au fost găsite răspândite pe o suprafaţă destul de mare. Duminică (n.r. - 20 martie) a fost găsit şi un ceas de mână care se pare că încă mai funcţiona. Cert este că rămăşiţele umane au fost descoperite în zona opusă în care anchetatorii au căutat-o, la sfârşitul anului trecut, pe Luminiţa Călin“, declara Gheorghe Frigioi, primarul comunei Crucea. În urma anchetei efectuate în acest caz, poliţistul din Nicolae Bălcescu, agentul Cristian Zbenghea, a fost anchetat de Consiliul de disciplină şi a primit o sancţionare scrisă. Fratele Luminiţei Magdalena Călin consideră că vinovat de dispariţia surorii sale ar fi poliţistul care a urmărit-o. Rudele cred că Luminiţa Călin a fost ucisă şi cer redeschiderea dosarului.