Inna a cântat din nou pe un acoperiş, în Mexic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inna a cântat din nou pe un acoperiş, în Mexic

Monden 05 Mai 2012 / 00:00 388 accesări

Inna face senzaţie pe YouTube într-o înregistrare video în care interpretează o piesă în limba română. Melodia se numeşte „Tu şi Eu” şi este o compoziţie a băieţilor de la Play & Win. Clipul a fost filmat pe acoperişul unei clădiri din Mexico City, Inna fiind acompaniată de trupa românească The Marker.

În mai puţin de 24 de ore de la postarea pe YouTube, clipul a strâns peste 125.000 de vizualizări şi zeci de comentarii. Cea mai mare parte a celor care au comentat au apreciat faptul că Inna interpretează piesa în limba sa maternă.

„Acum sunt mândră că sunt româncă. În sfârşit, Inna cântă în română, cântă pentru noi, nu ne-a uitat. Inna te iubim şi vrem mai multe piese în română” sau „Îmi era cea mai antipatică cântăreaţă, însă melodia asta e foarte OK, ba chiar îmi place, nu ştiu de ce, dar pare mult mai naturală în clipul acesta”, sunt numai câteva dintre comentariile postate în dreptul acestui clip.

Recent, Inna a filmat în Costa Rica, pentru următorul ei clip, la piesa „Caliente”, pe care fanii îl aşteaptă cu nerăbdare.

Taguri articol


12