Concertul anunţat cu surle şi trâmbiţe, pe care Inna trebuia să-l susţină de Revelion, la Monte Carlo, s-a anulat. Inna a pierdut, astfel, 70.000 de euro. Problemele de organizare şi retragerea sponsorilor au dus la scoaterea din program a show-ului pe care Inna trebuia să-l susţină în noaptea dintre ani. Alte oferte avantajoase nu au întârziat să apară, însă bruneta a profitat de situaţia creată şi a decis să rămână momentan în ţară, alături de familia ei. Deşi negocierile, care durau de mai bine de două luni, erau extrem de avansate, în urmă cu câteva zile, organizatorii i-au anunţat pe agenţii Innei că show-ul nu se mai ţine. Vinovaţii principali pentru situaţia creată par a fi sponsorii, care s-au retras cu puţin timp înainte de eveniment, lăsând în urmă cheltuieli fără acoperire. Liberă de contract, Inna ar fi putut accepta oricând una dintre celelalte oferte pe care le-a primit pentru noaptea de Anul Nou, însă artista a privit toată această întâmplare ca pe un semn şi a decis să-şi ia o mică şi binemeritată vacanţă.
DUPĂ... DOI ANI EXCEPŢIONALI Inna a câştigat mai bine de opt milioane de euro cu un singur album, numai din concerte şi vânzări de discuri, iar invitaţiile să cânte pe scenele lumii curg şi pentru 2012. În aceste condiţii, Innei nu i-a fost deloc greu să renunţe la cei 70.000 de euro pe care urma să-i câştige de pe urma unui singur concert, chiar dacă onorariul este unul record pentru artistă. Frumoasa mangaliotă nu poate fi afectată nici moral şi nici din punct de vedere material de acest incident la sfârşit de an, un 2011 absolut uluitor, în care, deşi părea incredibil de greu, ea s-a menţinut în trend ascendent, după ce şi 2010 a fost un an fantastic pe plan profesional. Anul 2011 a fost marcat de lansarea celui de-al doilea album „I Am the Club Rocker”, dar şi de o schimbare surprinzătoare de stil chiar pe finalul său. În 2011, Inna a fost cel mai bine plătit şi cel mai popular artist român peste hotare.
VACANŢĂ LA MUNTE… ÎN ŢARĂ Cântăreaţa a rezervat o pensiune întreagă pe Valea Prahovei şi şi-a invitat toată familia la munte pentru un Revelion de vis, primul pe care îl petrece în ţară după trei ani în care a străbătut lumea în lung şi în lat. Mica ei petrecere va avea specific românesc, cu preparate tradiţionale. Sărmăluţele, piftia, salata boeuf şi vinul fiert nu vor lipsi din meniu. Inna a petrecut, de altfel, şi Crăciunul în ţară, ieşind cu prietenii într-un club din capitală pentru a se distra şi poftind, se pare, la mâncărurile tradiţionale de sărbători. Pauza de final de an este una binemeritată pentru artista născută la malul mării, care îşi adună acum forţele pentru a o lua de la capăt şi în 2012.