Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, a făcut ieri, la Constanța, noi dezvăluiri referitoare la familia prezidențială, dar și la Laura Codruța Kovesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA). La intrarea în sediul Tribunalului Constanța, aceasta a declarat că familia ei nu a avut niciodată intenţia de a-l şantaja pe naşul Băsescu, ci doar a încercat să-și recupereze banii plătiți pentru eliberarea lui Sandu Anghel. Izaura Anghel a dat vina pe Marian Căpăţână, care i-ar fi instigat să dea mită. „Căpăţână ne-a propus să facem aşa ceva, doar nu era să mergem noi la fratele preşedintelui României, să-i cerem să intervină pentru tata! Noi am avut încredere în Mircea Băsescu până când a fost condamnat prima oară tata. De atunci am început să ne cerem banii înapoi”, a declarat Izaura Anghel. Ea a adăugat că le-a dat procurorilor toate înregistrările compromiţătoare pe care le avea, adăugând că acestea nu sunt măsluite, așa cum au insinuat avocații lui Băsescu. Pavel Abraham, apărătorul familiei Anghel, care a ajuns la Tribunalul Constanţa cu puţin timp înainte de începerea judecăţii, a precizat: „Expertiza efectuată de specialiştii Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - INEC este foarte clară, exprimă foarte limpede că înregistrările sunt autentice şi că nu au fost modificate în niciun fel filmările originale. Imaginile sunt în întregime reale, autentice şi probează integral faptele respective. Nu sunt colaje, este exclus acest lucru, chiar aşa se spune în expertiză, la paragraful 2, că nu s-au identificat modificări ale filmării iniţiale, şi asta este cel mai important pentru noi”, a declarat Pavel Abraham.
RECHIZITORIU CONTESTAT Cu privire la dosarul în care clienţii lui sunt acuzaţi de şantaj, Abraham a afirmat că procedura îşi urmează cursul firesc. „Am formulat deja obiecţiuni la actul de sesizare a instanţei, au mai rămas zece zile pentru ca DNA să ne răspundă şi, apoi, instanţa va decide dacă retrimite cauza înapoi la DNA, aşa cum am cerut, pentru reluarea anchetei, sau dacă dispune judecarea cauzei pe baza probelor deja existente”, a adăugat avocatul rudelor lui Bercea Mondial. Întrebat de jurnalişti dacă şpaga vehiculată ar putea fi de două milioane de euro, aşa cum au susţinut recent membrii familiei Anghel, Pavel Abraham a precizat că este posibil. „Eu nu pot să spun acest lucru cu certitudine, sunt evaluările lor (ale familiei lui Bercea - n.r.) şi nu fac parte, la acest moment, din dosar. Rămâne de văzut, în măsura în care se vor extinde cercetările şi vom administra noi probe, ce va reieşi până la urmă”, a mai afirmat avocatul Abraham. În faţa instanţei, acesta a pledat pentru înlocuirea arestului preventiv cu una din celelalte măsuri restrictive de libertate, arestul la domiciliu sau controlul judiciar, în cazul lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea, şi a cerut ridicarea interdicţiilor luate împotriva Izaurei şi a lui Grinică Anghel. Magistraţii au amânat verdictul pentru astăzi.
ÎNREGISTRARE ȘTEARSĂ DE DNA? La ieșirea din sala de judecată, Izaura Anghel a vorbit despre o discuție pe care a purtat-o cu Mircea Băsescu, pe 26 mai, în biroul acestuia din Portul Constanța și pe care este sigură că DNA a interceptat-o. „Cu trei zile înainte de șantaj, Mircea Băsescu mi-a spus că i-a dat 200.000 de euro Laurei Codruța Kovesi, ca să ia dosarul tatălui meu de la Slatina și să-l mute la Craiova. Nu am avut înregistrare eu, procurorii au făcut-o, dar nu am găsit-o la dosar, a șters-o DNA-ul”, a afirmat, revoltată, fiica lui Bercea Mondial. Informația a fost confirmată de avocatul Pavel Abraham. „Nu am regăsit înregistrarea din seara respectivă. În dosar se face trimitere la faptul că au existat niște măsuri operative acolo, urmează să solicităm suportul informatic pentru a vedea dacă, într-adevăr, discuția este redată corect. Au fost și niște greșeli de redactare pe care noi le-am considerat erori materiale, dar care pot avea consecințe deosebite asupra conținutului problemelor. Transcrierea din 26 mai nu am regăsit-o la dosar, Izaura și-a dat seama că nu sunt scrise acele replici pe care le-a avut cu domnul Mircea Băsescu privind trimiterile pe care le făcea dânsul la cele două persoane publice (șefa DNA, Laura Codruța Kovesi și judecătoarea Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - n.r.)”, a declarat Pavel Abraham.
PROMISIUNE Un alt detaliu care ar fi putut arunca în aer familia prezidențială a fost dezvăluit de fiica lui Bercea. „Mircea Băsescu mi-a spus, cândva, că 300.000 de euro au ajuns la fratele lui, Traian Băsescu, însă tocmai acea filmare nu o mai avem, nu mai există, s-a pierdut din greșeala noastră”, a adăugat Izaura Anghel. Ea a implicat-o în afacere și pe soția lui Mircea Băsescu, Doina, care ar fi știut că acesta a primit bani pentru eliberarea din pușcărie a lui Bercea. „Acum un an, când i-am spus că nașul nu-mi returnează banii, nașa s-a certat cu el și a plecat două săptămâni la Bacău. Tot ea mi-a promis că îmi voi recupera toți banii, dacă se dovedește că i-a luat soțul ei”, a mai zis fiica lui Bercea.
CERERI Rudele lui Bercea Mondial nu renunţă la ideea de a scăpa de măsurile preventive impuse la sfârşitul lunii mai, de procurorii DNA Constanţa, în dosarul în care sunt acuzate că l-au şantajat pe Mircea Băsescu. Ginerele Marius Constantin, fiica Izaura Anghel şi fiul de 17 ani, Grinică Anghel, au apărut din nou, ieri, în fața magistraților Tribunalului Constanța. În vreme ce Constantin a vrut să fie eliberat din arest, Izaura a solicitat ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara, iar Grinică a cerut să fie lăsat să plece din localitatea de domiciliu, Drăgăneşti-Olt, pentru a-şi vizita părinţii şi fratele, încarceraţi în penitenciare din Bucureşti şi Craiova.
VERIFICĂRI Vicepreşedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu, a declarat, ieri, că Inspecţia Judiciară va verifica dosarele în care a fost implicat Bercea Mondial, dar nu şi pe procurorii care le-au instrumentat. El a precizat că, dacă se va constata că anumiţi magistrați nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile, vor fi luate măsuri împotriva lor. Verificările vor fi începute săptămâna viitoare şi urmează să se constate dacă au fost sau nu respectate normele de procedură penală şi dacă au fost administrate toate probele de către anchetatori. Sunt vizate Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, DIICOT Craiova, DIICOT Olt și DNA Craiova. Potrivit CSM, dosarele înregistrate la aceste unități pe numele lui Bercea Mondial au avut ca obiect, în principal, infracţiuni de lovire, ameninţare, lipsire de libertate în mod ilegal, înşelăciune, dare de mită, spălare de bani şi tentativă de viol. De asemenea, în vizorul CSM ar putea intra și trei judecătoare de la Tribunalul Olt, care au încercat, de șase ori, să-l elibereze din închisoare pe Bercea Mondial. Acestea i-au admis solicitările inculpatului începând cu sfârșitul lunii august 2011 până în ianuarie 2012, exact în perioada în care se zvonește că familia Anghel a început să dea bani pentru eliberarea lui Bercea. Toate aceste informații apar în rechizitoriul prin care Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată pentru trafic de influență.
AFACERI Potrivit Sursa Zilei, în ediţia de miercuri a emisiunii „La Ordinea Zilei”, de la Antena 3, a fost prezentată o informaţie, venită din surse judiciare, conform căreia Mircea Băsescu, Marian Căpăţână şi Bercea Mondial ar fi făcut afaceri împreună, cele mai multe în Portul Constanţa.