Una dintre cele mai frecvente întrebări ale românilor în ceea ce priveşte noua lege care permite înregistrarea şi stocarea tuturor apelurilor telefonice, SMS-urilor, mailurilor şi navigării efective pe internet, se referă la cît îi costă pe operatorii de telefonie mobilă (spre exemplu) crearea şi administrarea unei asemenea baze de date. Răspunsul este evident şi vine din partea directorului executiv al Asociaţiei Operatorilor Mobili din România (AOMR), Liviu Popescu: „Deocamdată nu pot fi evaluate aceste costuri, dar consider că orice cost generat din afara sistemului fără raţiuni economice se va reflecta în costurile de operare. Nu putem avansa deocamdată cifre sau dacă aceste influenţe se vor vedea în factura utililzatorilor”. Cu alte cuvinte, este posibil care facturile utilizatorilor să crească pentru ca o asemenea lege (Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, prin care operatorii de telefonie fixă şi mobilă sînt obligaţi să stocheze pentru o perioadă de şase luni date despre apelurile din reţea - n.r.) să poată fi implementată! No comment!

Big Brother la liber, timp de o lună!

Şi, pentru ca populaţia deja plătitoare să stea liniştită şi să renunţe la teoriile conspiraţiei, ideile despre Big Brother etc., directorul AOMR menţionează: “Nu este vorba de înregistarea şi stocarea conţinutului convorbirii, ci doar de date referitoare la numărul de telefon al apelantului şi al celui care a fost apelat, la adresa sau locaţia celui apelat, precum şi informaţii despre durata apelului”. Legea se referă, într-adevăr, doar la obligaţia furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice de a reţine date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice, motivaţia fiind că, dacă vreodată va fi nevoie, să poată pune la dispoziţia autorităţilor competente (MAI, Parchet, SRI şi SIE), informaţiile necesare în activităţile de cercetare, de descoperire sau de urmărire a infracţiunilor grave. Astfel, pe hîrtie, legea se aplică doar datelor de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice, precum şi datelor conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat. Actul normativ (Capitolul I, alineatul I, paragraful 3 - Prezenta lege nu se aplică în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice - n.r) prevede, la art. 11, paragraful 1, (tot pe hîrtie) că „în aplicarea prevederilor prezentei legi sînt interzise interceptarea şi reţinerea conţinutului comunicării sau a informaţiilor consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice”. Cu alte cuvinte, legea nu se aplică din perspectiva conţinutului, iar interceptarea şi reţinerea convorbirii sînt interzise sub ameninţarea existenţei, la capitolul IV, art. 17, a unei autorităţi competente care va monitoriza aplicarea prevederilor prezentei legi, şi anume, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, (ANSPDCP). Pînă aici, totul pare în regulă. Problema se iveşte însă la art. 22 (care stipulează că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia - n.r.) care ne explică, în cuvinte simple cum, de fapt, fiecare poate face ce vrea, îşi poate băga nasul oriunde şi poate înregistra fix ce-l taie capul, deoarece, timp de o lună, legea NU ARE norme de aplicare. Sigur, avem o Autoritate Naţională de Supraveghere care, 30 de zile, va supraveghea, veghind, şi neputînd face, legal, nimic! În tot acest timp… Reprezentanţii operatorilor de telecomunicaţii au declarat că sînt pregătiţi să aplice prevederile Legii 298/2008, datele privind apelurile telefonice, mesajele scrise sau traficul de date pe Internet fiind stocate şi utilizate la calcularea facturii abonaţilor.