Formaţiunea politică a lui Theodor Stolojan ar fi trebuit să devină ieri partid politic cu acte în regulă, însă la Tribunal au fost depuse mai multe contestaţii în acest sens. Prin urmare, judecarea cererii de înregistrare a Partidului Liberal Democrat (PLD) în Registrul partidelor politice a fost amînată pentru o săptămînă. Instanţa a luat în discuţie cele şase cereri de intervenţie formulate de membri fondatori din Partidul Liberal din România, Asociaţia 21 Decembrie, Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună şi Ioan Ceauşu - ultimele două înaintînd instanţei solicitările lor în 11 ianuarie. Formaţiunea politică şi Ioan Ceauşu sînt cunoscuţi ca intervenienţi în mai multe dosare de înfiinţare a partidelor, cererile lor fiind respinse. Asociaţia 21 Decembrie şi alte trei persoane fizice - printre care Nicolae Băcanu şi Gabriel Tăbulescu, membri fondatori ai Partidului Liberal din România - au înaintat, ieri, diverse solicitări instanţei Tribunalului Bucureşti. Avocaţii PLD susţin că cererea Asociaţiei 21 Decembrie nu este corect formulată, fiind cu titlu de contestaţie şi nu de intervenţie. Theodor Stolojan, Valeriu Stoica şi Gheorghe Flutur au ţinut să fie prezenţi ieri la Tribunalul Bucureşti, pentru a-şi susţine cererea de înregistrare a PLD în Registrul partidelor politice. Alături de cei trei au mai participat la şedinţa instanţei Marian Hăinaru şi Gabriel Sandu. Reprezentanţii PLD au depus anul trecut, în 27 decembrie, documentaţia în vederea înregistrării ca partid politic. Conform articolului 20 din Legea partidelor politice, Tribunalul Bucureşti examinează cererea de înregistrare a partidului politic în şedinţă publică, cu participarea reprezentantului Parchetului. Persoanele fizice sau juridice interesate pot interveni în proces, dacă depun o cerere de intervenţie în interes propriu, potrivit Codului de procedură civilă. Tribunalul Bucureşti se pronunţă asupra cererii de înregistrare a partidului politic în cel mult 15 zile de la expirarea termenului de 15 zile în care cererea a fost afişată la sediul Tribunalului. Partidul politic dobîndeşte personalitate juridică de la data rămînerii definitive şi irevocabile a hotărîrii instanţei privind admiterea cererii de înregistrare. Partidele politice ale căror cereri de înregistrare au fost admise sînt înscrise în Registrul partidelor politice.