Înregistrarea USL, amânată pentru 1 septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tribunalul Bucureşti

Înregistrarea USL, amânată pentru 1 septembrie

Politică 17 August 2011 / 00:00 386 accesări

Tribunalul Bucureşti a amânat, ieri, discuţiile privind înregistrarea Uniunii Social Liberale (USL) pentru data de 1 septembrie. Dosarul de înregistrare a USL a fost depus la Tribunalul Bucureşti de PSD şi Alianţa de Centru Dreapta (ACD) anul acesta, în 8 martie. Există o formaţiune care contestă înregistrarea USL. Este vorba despre Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună. Acelaşi partid a intervenit şi împotriva înregistrării Partidului Popular Maghiar din Transilvania, iniţiat de Laszlo Tokes. Senatorul PSD Dan Şova, reprezentantul legal al PSD şi ACD în dosar, a declarat, ieri, că Tribunalul Bucureşti a dat un nou termen în acest caz întrucât s-a constatat o eroare de procedură în citarea intervenienţilor: “Judecarea nu s-a făcut pe fond, ci s-a constatat că. dintr-o eroare sau o delăsare a unui grefier, nu s-a respectat procedura de citare a intervenienţilor în dosar. Doi dintre ei trebuiau citaţi cu menţiunea că trebuie să plătească taxa de timbru, fără de care petiţia lor nu poate fi luată în considerare. Instanţa a constatat că cei doi au fost citaţi fără menţiunea plăţii de timbru şi a dispus refacerea citaţiilor”. Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a arătat indignat de faptul că a fost amânată înregistrarea USL la Tribunal, apreciind că situaţia dovedeşte cum se face justiţia în România, ceea ce reprezintă o \"bătaie de joc\".



12