Dosarul fraudării examenelor de la Institutul Naţional al Magistraturii (INM) care a ţinut prima pagină a ziarelor în urmă cu patru ani a scos la iveală o probă şoc. Principalele dovezi depuse la dosar sunt mai multe înregistrări ambientale a căror ascultare ar dura... 151 de ani. Acestea au fost realizate în biroul fostului procuror Eugen Cojocaru, acuzat în dosar, şi durează 79 de milioane de minute. Reamintim că acest caz a făcut vâlvă în România din cauza implicării în fraudarea examenelor de la INM a unui fost procuror general, Gabriela Ghiţă, cercetată pentru luare de mită. În acelaşi dosar sunt judecaţi alţi trei procurori, un judecător şi un notar, toţi fiind acuzaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) că au participat la fraudarea concursului din toamna lui 2007 susţinut pentru funcţiile de conducere din Parchete. Odată finalizat şi trimis în instanţă, dosarul a provocat uimire în rândul magistraţilor, care au aflat că trebuie să asculte înregistrări demne de Cartea Recordurilor. Fiindcă mai multe astfel de înregistrări prezintă anomalii şi trunchieri, magistraţii au trimis probele la un expert, pentru analiză.