Organizatorii concertelor pe care cîntăreţul american ar fi trebuit să le susţină la Londra, începînd din iulie, au declarat că înregistrările audio şi video de la repetiţiile starului ar putea să genereze încasări de cîteva sute de milioane de dolari, putînd astfel să şteargă datoriile acestuia.
Randy Phillips, directorul AEG Live, a declarat că firma pe care o conduce a înregistrat suficiente cîntece ale lui Michael Jackson pentru a lansa două albume şi suficient material video pentru a putea să lanseze un film, un DVD sau chiar ambele, cu imaginile de la recentele repetiţii ale megastarului, care se pregătea intens pentru cele 50 de concerte pe care ar fi trebuit să le susţină la O2 Arena din Londra. Miza este foarte mare, atît pentru compania de producţie AEG, cît şi pentru familia Jackson. Randy Phillips a declarat că moartea celebrului cîntăreţ american va obliga, probabil, firma care administrează averea starului să plătească cele 25 de milioane de dolari pe care compania AEG le-a alocat cheltuielilor de producţie ale show-urilor londoneze şi cheltuielilor starului înainte de concertele de la Londra. AEG intenţionează să organizeze un concert tribut în onoarea lui Michael Jackson, la O2 Arena, care să ajute firma să recupereze o parte din sumele deja cheltuite pentru seria de show-uri londoneze. Totodată, AEG a declarat că va rambursa integral costul biletelor cumpărate de cele 750.000 de persoane pentru spectacolele de la Londra, dar nu a ascuns faptul că mizează pe reacţia fanilor, care au posibilitatea de a păstra tichetele ca suveniruri, avînd deja o valoare foarte mare. Moartea lui Michael s-a produs cu doar cîteva zile înainte de debutul seriei sale de concerte de la Londra, un eveniment ce ar fi putut să reprezinte revenirea cu succes a superstarului american pe scena muzicală internaţională şi o relansare a carierei sale, aflată într-un serios declin în ultimii ani. Deşi deţinea jumătate din drepturile legale ale francizei Sony/ATV şi multe alte bunuri, avînd o avere de circa un miliard de dolari, presa internaţională afirmă că regretatul cîntăreţ avea datorii de aproximativ 500 de milioane de dolari în momentul morţii sale.
Se estimează că fondul de pensii olandez ABP, care deţine drepturile asupra unei părţi din melodiile lui Michael Jackson, va realiza un mare profit în urma decesului cîntăreţului. ABP este interesat să cumpere şi catalogul Beatles pe care l-a deţinut Michael Jackson, dacă familia vedetei se va hotărî să-l vîndă. Decesul regelui muzicii pop a stimulat difuzarea pieselor lui Michael Jackson, ale căror drepturi sînt parţial deţinute de fondul de pensii olandez, unul dintre cele mai mari din lume, după cele din Japonia şi Norvegia. ABP a cumpărat două cataloage din muzica lui Michael Jackson, anul trecut, cuprinzînd drepturile asupra unor melodii precum ”You Are Not Alone”. ABP a cumpărat portofoliul de muzică pop pentru 140 de milioane de euro de la Universal Music Group, în timp ce pentru portofoliul de muzică clasică cumpărat de la firma privată HgCapital Trust a plătit 126 milioane lire. De fiecare dată cînd se vinde un CD al lui Michael Jackson sau un post de radio difuzează o piesă a acestuia pe care o deţine ABP, compania realizează profit. ABP, care investeşte în muzică pentru a-şi diversifica portofoliul de 173 de miliarde de euro, deţine şi drepturile asupra melodiilor unor artişti pop precum Justin Timberlake, Beyonce, Kaiser Chiefs şi ale unor compozitori clasici precum Stravinsky şi Rachmaninov.
Cel mai mare retailer de muzică din SUA, iTunes, deţinut de Apple, a anunţat săptămîna trecută că albumele lui Michael Jackson s-au numărat printre primele nouă cel mai bine vîndute. La o zi după moartea lui, retailerul Amazon a vîndut mai multe albume ale lui Michael Jackson decît în ultimii 11 ani.
Debbie Rowe va cere custodia celor doi copii ai săi
În pline speculaţii despre averea pe care o lasă în urmă starul american, Debbie Rowe, fosta sa soţie, a confirmat faptul că va cere custodia celor doi copii pe care îi are cu artistul, într-un interviu acordat postului tv NBC din Los Angeles. ”Îi vreau pe copiii mei”, a declarat Debbie Rowe, mama biologică a lui Prince Michael, de 12 ani şi a lui Paris Michael Katherine, de 11 ani. Cei doi copii mai au un frate vitreg, Prince Michael II, de 7 ani, născut de o mamă surogat a cărei identitate nu a fost niciodată făcută publică. Debbie Rowe s-a arătat dispusă să ceară şi custodia mezinului, pentru a nu-i separa pe copii, declarînd însă că nu îşi face iluzii că o va obţine. Aceasta a declarat că este gata să se supună unui test ADN pentru a dovedi că ea este mama biologică a copiilor lui Michael Jackson, în urma unor speculaţii apărute în presă potrivit cărora acest lucru nu ar fi adevărat. Debbie Rowe a spus, de asemenea, că va încerca să obţină un ordin de restricţie pentru a-l împiedica pe tatăl lui Michael Jackson, Joe, să se apropie de copiii ei.
Luni, mama lui Michael Jackson, Katherine, a primit din partea unui judecător, custodia provizorie a celor trei copii ai starului american, fiind numită şi administrator provizoriu al averii acestuia. O audiere în acest caz a fost stabilită pe 6 iulie.
Michael Jackson lucra la două albume
La momentul decesului său, Michael Jackson lucra la două albume, unul în stilul pop care l-a consacrat şi altul de compoziţii clasice instrumentale, potrivit artiştilor care au colaborat cu el pentru producerea acestora. În timp ce unele persoane cred că starul vroia să revină la gloria din anii \'80 sau să scape de problemele financiare, cei care au lucrat cu el recent spun că pentru a produce cele două albume era motivat de fanii şi de copiii săi. Cîntăreţul lucra la albumul pop alături de compozitorii Claude Kelly şi Akon, care spune că Michael Jackson era motivat de vînzările de bilete pentru concertele anunţate la Londra. ”Copiii săi erau prioritatea lui principală şi niciodată nu l-au văzut cîntînd live. Încerca să creeze un spectacol incredibil pentru copiii săi”, a declarat Akon. Claude Kelly, care a scris ”Hold My Hand”, melodia produsă de Akon pe care Michael Jackson a înregistrat-o anul trecut, afirmă că acesta nu îşi pierduse pasiunea. Akon a spus că a vorbit cu Michael ultima oară cu trei luni înaintea decesului său. ”Întotdeauna îmi spunea să mănînc cum trebuie şi mă întreba dacă fac exerciţii şi beau apă. Sublinia mereu că trebuie să ai grijă de tine, înainte de a putea face altceva”, a adăugat cîntăreţul.
Un anestezist l-a însoţit în turneul din anii \'90
În timpul turneului din anii \'90, Michael Jackson a călătorit avînd la dispoziţie o miniclinică, ce conţinea echipament pentru perfuzii şi un anestezist care supraveghea medicaţia cîntăreţului, care suferea de insomnie, potrivit unor surse apropiate superstarului. Dacă încă nu se ştie ce rol au jucat medicamentele în decesul cîntăreţului, sursele care au vorbit pentru CNN afirmă că, cel puţin în trecut, acesta îşi administra foarte des medicamente puternice, pentru a putea dormi.
Anestezistul care l-a însoţit pe Michael Jackson în turneul de 82 de concerte desfăşurat în 1996-1997 a fost Neil Ratner. Apropiaţii lui Michael au declarat că medicul păstra echipamentele medicale în camera sa de hotel, pe care le folosea pentru a monitoriza semnele vitale ale lui Michael atunci cînd acesta dormea. Medicul a confirmat pentru CNN că Michael Jackson suferea de tulburări de somn, dar a refuzat să facă referire la celelalte declaraţii ale surselor. Lui Neil Ratner i-a fost ridicată licenţa de practică medicală, pentru trei ani, în 2002, după ce a fost găsit vinovat de fraude legate de asigurări. Afirmaţiile privind administrarea medicamentelor împotriva insomniei urmează declaraţiei nutriţionistului Cherilyn Lee cum că vedeta folosea un puternic sedativ, Diprivan, deşi îi cunoştea efectele dăunătoare. Medicamentul poate provoca un stop cardiac, inima oprindu-se treptat, la fel cum s-a întîmplat şi în cazul său.
Loc memorial
Casa în care a locuit Michael Jackson pînă în ziua decesului va deveni un loc memorial deshis publicului, a anunţat stilistul francez Christian Audigier, care a precizat că va cumpăra această proprietate. Această casă situată în cartierul Holmby Hills aparţine în prezent lui Hubert Guez, asociatul lui Christian Audigier şi patron al casei de modă. Casa a fost locuită de Michael Jackson timp de cîteva luni şi o avea închiriată pentru viitoarele şase luni. La sfîrşitul anului, această proprietate va fi cumpărată de stilist, cu scopul de a păstra intacte momentele preţioase pe care le-a împărţit cu Michael Jackson. Christian Audigier, prieten al starului, va cumpăra casa cu scopul de a-l transforma într-un loc dedicat memoriei starului şi la care publicul să aibă acces. Michael Jackson, care a închiriat proprietatea pentru 100.000 de dolari pe lună, i-a încredinţat stilistului Audigier realizarea hainelor şi obiectelor care urmau să fie comercializate în timpul concertelor.