Înroşirea feţei după consumul de alcool indică riscul de cancer esofagian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înroşirea feţei după consumul de alcool indică riscul de cancer esofagian

Monden 16 Aprilie 2009 / 00:00 6544 accesări

Potrivit unui studiu realizat de cercetători britanici şi niponi, persoanele a căror faţă se înroşeşte după ce beau alcool prezintă riscuri să se îmbolnăvească de cancer esofagian. Aproximativ 8% din populaţia lumii, în principal persoanele originare din Asia de Est, suferă din cauza unui deficit de enzime care produce înroşirea feţei în momentul în care consumă alcool. Studiul realizat de Institutul Naţional împotriva Abuzului de Alcool din Marea Britanie a relevat faptul că persoanele care prezintă acest deficit de enzime, chiar dacă beau alcool în cantităţi moderate, prezintă riscuri sporite de apariţie a cancerului esofagian. Autorii acestui studiu consideră că aceste persoane ar trebui să beneficieze de o monitorizare atentă şi să facă radiografii în mod regulat.

Înroşirea feţei după consumul de alcool este cauzată de o deficienţă moştenită a enzimei denumită aldehid-dehidrogenaza 2 (ALDH2). Cercetătorii britanici împreună cu o echipă de experţi niponi au descoperit că indivizii care au o genă inactivă, ce provoacă deficienţa de ALDH2, sînt expuşi unui risc de şase pînă la zece ori mai mare de a suferi de cancer esofagian, comparativ cu indivizii care prezintă enzima ALDH2 în cantităţi suficiente, în condiţiile în care cele două grupuri au consumat cantităţi egale de alcool. Cercetătorii au considerat că un consum mic de alcool constă într-o cantitate de pînă la 250 de mililitri pe săptămînă, consumul moderat pînă la 500 de mililitri pe săptămînă, iar consumul excesiv trece de 500 de mililitri săptămînal.

În Marea Britanie, Departamentul de Sănătate recomandă bărbaţilor o doză maximă de 30 - 40 de mililitri de alcool pe zi, iar femeilor o doză maximă de 20 - 30 de mililitri de alcool pe zi. În prezent, specialişti consideră că există 540 de milioane de persoane în lume care prezintă acest risc. Cancerul esofagian este una din cele mai periculoase forme ale acestei maladii, cu o rată de supravieţuire de 12 pînă la 31% în primii patru-cinci ani după diagnosticare.

Taguri articol


12