Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a anunţat că anul acesta vor fi simplificate procedurile de înscriere în clasa pregătitoare. Potrivit demnitarului, locul în unitatea de circumscripţie va fi rezervat, pentru ca părintele să nu-şi facă griji că nu va mai avea loc dacă-şi înscrie copilul la altă unitate şi nu este acceptat. „Am stabilit că Ministerul Educaţiei împreună cu inspectoratele şcolare vor face un recensământ cât mai aproape de realitate, apoi vom stabili exact cum procedăm”, a declarat ministrul. El a adăugat că anul acesta trebuie luaţi în calcul şi copiii care nu au fost daţi de părinţi în clasa pregătitoare anul trecut, preferând să-i ţină la grădiniţe, în grupa mare. „Acum trebuie să găsim o modalitate prin care aceşti copii să treacă în clasa întâi. Am discutat cu inspectorii şcolari şi am insistat pe ideea de dialog, pentru că multe dintre problemele de anul trecut au apărut pentru că pur şi simplu nimeni nu a stat de vorbă cu nimeni”, a mai spus Pricopie. (A.J.)