Înscrierile la şcoală, în aprilie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mai mulţi elevi ca anul trecut

Înscrierile la şcoală, în aprilie

Justiție 01 Februarie 2013 / 00:00 528 accesări

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a susţinut, ieri, o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali din ţară, în cadrul căreia a prezentat deciziile pe care Guvernul le-a aprobat privind organizarea şi desfăşurarea clasei pregătitoare. Cu această ocazie, demnitarul a subliniat faptul că înscrierea în clasa pregătitoare rămâne obligatorie, cu respectarea dorinţei părinţilor de a-şi încadra copiii fie la grădiniţă, fie la şcoală, dacă sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare. Înscrierile la clasa pregătitoare vor avea loc în aprilie, iar metodologia după care se vor realiza acestea va fi finalizată până pe 31 martie. Potrivit ministrului Pricopie, în acest an, pe lângă criteriile generale, vor exista şi criterii specifice. „Metodologia noastră va presupune şi metodologia specifică de înscriere la nivelul fiecărei unităţi. Vom încerca să fie un număr minim de etape de înscriere. Anul acesta am decis să fim mult mai atenţi la modul de organizare a clasei pregătitoare”, a spus Pricopie. Ministrul a menţionat că la clasa pregătitoare vor preda cadre didactice pentru învăţământ primar, care vor urma un curs de formare, şi a spus că anul acesta numărul de copii înscrişi la clasa zero ar putea fi mai mare decât cel de anul trecut, când au fost 129.000 de elevi. La Constanţa, anul trecut au fost 4.606 de copii înscrişi în clasa 0. Ministerul Educaţiei, federaţiile sindicale şi reprezentanţii părinţilor au semnat, miercuri, un acord prin care este prevăzută, pentru anul şcolar 2013-2014, menţinerea clasei pregătitoare ca parte a învăţământului primar obligatoriu.



12