Un constănţean, de 21 ani, a fost jefuit, vineri după-amiază, în timp ce se afla în troleibuzul 48. Victima susţine că a urcat în mijlocul de transport în comun de la staţia BIG, din zona Pod Butelii, şi, imediat, a fost abordat de doi adolescenţi de etnie romă, care i-au oferit spre vînzare un telefon mobil la preţ de nimic. Cei doi vînzători ambulanţi au devenit insistenţi şi i-au motivat constănţeanului că preţul mic al telefonului se datorează faptului că aparatul era furat. Călătorul a încercat să se scuze spunînd că are deja două telefoane şi nu dispune de bani. Din spusele tînărului, în staţia din apropierea Grupului Şcolar Agricol Palas, unul dintre romi i-a introdus în buzunarul de la piept telefonul furat care, în realitate, era o husă de telefon în care se afla o bucată de săpun. „Metoda săpunul” este practicată de hoţi pentru a goli buzunarele victimelor. În momentul în care se introduce aşa-zisul telefon în buzunar, hoţii extrag cu îndemînare banii. În acest fel, păgubitul din troleibuzul 48 a rămas fără 228 lei, iar hoţii au coborît rapid din troleu, pentru ca cel înşelat să nu aibă posibilitatea să riposteze. Victima a coborît la următoarea staţie, unde a întîlnit o patrulă de jandarmi şi a cerut ajutor. Însoţiţi de tînărul jefuit, oamenii legii s-au deplasat în direcţia indicată de acesta şi, după aprox 500 metri, cei doi hoţi au fost prinşi. Romii, în vîrstă de 17 ani, au încercat să se scuze, motivînd că ar fi fost un „tîrg cinstit” şi că reclamantul ar fi acceptat în prealabil să cumpere telefonul pentru suma de 198 lei. Pe numele celor doi infractori s-a întocmit dosar penal pentru înşelăciune, cercetările fiind continuate de Secţia 4 Poliţie din Constanţa.