ÎNŞELAT CU 400 DE LEI Atenţie la escroci! Acesta este mesajul unui bărbat din Constanţa, care a fost înşelat pentru prima dată în viaţa lui. Eugen Mihalache, un bărbat de 59 de ani, s-a hotărât să se mute în Dâmboviţa. Bărbatul a apelat la o agenţie imobiliară care să-i găsească un client pentru cumpărarea apatamentului în care locuieşte. Într-o zi a fost contactat de cei de la agenţie. „Au venit cu un client, care s-a uitat la apartament şi a spus că îi place. A zis că îl cheamă Dan şi că lucrează la o firmă de transport marfă. A doua zi ne-au sunat agenţii şi ne-au spus că bărbatul ar vrea să vină cu soţia lui, să vadă şi ea apartamentul. Ne-am trezit cu Dan la uşă. Mi-a spus că are un drum în zona unde vrem noi să ne mutăm şi că a vorbit cu şeful lui şi m-a recomandat ca fiind unchiul lui. Dacă vroiam îmi ducea el bagajele şi o parte din mobilă. Însă mi-a spus că trebuie să contribui şi eu cu o sumă: 400 lei, că sunt om de încredere. La un moment dat ne-a rugat dacă putem să strângem mai repede mobila, că urmează să îi vină şi lui mobilierul comandat. M-a făcut din vorbe şi i-am dat banii cu zâmbetul pe buze”, a povestit păgubitul, Eugen Mihalache.
DIPLOMĂ DE ACTOR „Nici nu a plecat bine şi m-au sunat de la agenţie. Le-am povestit că a venit clientul şi că i-am dat banii de transport, moment în care ei au realizat că totul a fost o farsă. Atunci nici nu am apucat să reacţionez, nu am realizat ce se întâmplă, dar când stau să mă gândesc acum, pot spune că a avut diplomă de actor”, a mai declarat păgubitul. În urmă cu câteva zile, escrocul a dat nas în nas cu angajaţii agenţiei imobiliare, care se aflau în staţiunea Mamaia pentru a vedea un apartament. Agenţii i-au făcut o poză şi l-au pus să scoată tot din buzunare: un telefon mobil şi două certificate de naştere, unul pe numele de Valentin Clopotaru, de 48 de ani, născut în Târgu Ocna, iar celălalt pe numele de Daniel Voinea, de 31 de ani, născut la Constanţa. „Am trimis poza lui la 17 agenţii imobiliare, pentru că nu vreau ca alţii să păţească ce am păţit eu”, a adăugat Eugen Mihalache.