Inseminarea artificială cu donator anonim, din nou, legalizată!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După scandalul Sabyc

Inseminarea artificială cu donator anonim, din nou, legalizată!?

Sănătate 15 August 2011 / 00:00 617 accesări

Ministerul Sănătăţii (MS) a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind inseminarea artificială cu spermă de la un donator anonim, în 2009 fiind abrogate prevederi ce permiteau această procedură de reproducere întrucât ar fi intrat sub incidenţa traficului de celule umane. Proiectul de Lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator a fost supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului de resort. „Proiectul de lege conturează cadrul juridic al activităţilor necesare pentru realizarea reproducerii umane asistate cu terţ donator, care este reprezentat de prevederile din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil”, a declarat ministrul demisionar al Sănătăţii, Attila Cseke. Potrivit proiectului de act normativ, activitatea de reproducere umană asistată medical cu terţ donator va fi organizată şi controlată de MS. Agenţia Naţională de Transplant (ANT) va supraveghea şi coordona activităţile de reproducere umană asistată medical cu terţ donator. Proiectul prevede că vor putea recurge la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator părinţii care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii, care vor fi stabilite prin ordin de ministru. Precizăm că, în 23 septembrie 2009, fostul ministrul al Sănătăţii, Ion Bazac, a semnat un ordin prin care a fost scoasă în afara legii efectuarea contra cost a procedurilor de fertilizarare in vitro şi a celor de inseminare artificială, procedurile de reproducere umană intrând sub incidenţa traficului de celule umane. Ordinul, prin care s-a abrogat un articol din Legea transplantului, a fost publicat în 29 septembrie 2009 în Monitorul Oficial, el fiind emis de Bazac cu puţin timp înainte de a demisiona. Mai exact, ordinul a abrogat un articol care dădea voie spitalelor de stat şi clinicilor private să facă fertilizarea in vitro şi inseminare artificială contra cost, măsura ministerială venind pe fondul scandalului de la clinica Sabyc, declarau surse medicale. Noul proiect propus de actualul ministru al Sănătăţii stipulează că accesul la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator va fi permis părinţilor care suferă de sterilitate ce nu poate fi tratată prin nicio metodă terapeutică clasică sau intervenţie chirurgicală, în special în cazul incompatibilităţii imunologice, a existenţei unor imposibilităţi de contact între cele două celule germinative sau a sterilităţii din cauze necunoscute.

TEHNICILE DE REPRODUCERE UMANĂ ASISTATĂ MEDICAL CU TERŢ DONATOR VOR FI CELE REALIZATE ÎN CADRUL PROCEDURILOR DE FERTILIZARE IN VITRO ŞI DE INSEMINARE ARTIFICIALĂ

Reamintim că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au investigat activitatea Clinicii Sabyc din Bucureşti, unde au constatat, printre altele, faptul că patronii şi angajaţi ar fi racolat din străinătate cuplurile care doreau să fie beneficiarele tehnicilor de reproducere asistată. Astfel, erau racolate femei cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care consimţeau să fie supuse unor proceduri medicale având drept scop stimularea ovariană, unii dintre acuzaţi supraveghind procedura de stimulare ovariană şi de prelevare de ovocite. Angajaţii clinicii ţineau evidenţa concretă a analizelor efectuate şi a schemei de tratament pentru fiecare donatoare în parte, a modalităţilor de contact, a persoanei de legătură, a sumelor acordate, care reprezentau contravaloarea medicamentaţiei acordate, a transportului, dar şi plata efectivă a ovocitelor donate. Anchetatorii spun că cei de la Sabyc ar fi ajutat la introducerea în România, în mod fraudulos, de materie genetică. Procurorii au stabilit că femeile israeliene care au apelat la serviciile lui Harry Mironescu, la clinica Sabyc, au declarat că au venit în România pentru că această procedură era ilegală în Israel şi că îi dădeau medicului 3.500 de euro pentru o intervenţie. Procurorii DIICOT au solicitat instanţei dizolvarea SC Sabyc SRL, \"având în vedere că din probatoriul administrat a rezultat fără dubiu că obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de trei ani\". Judecătorii au hotărât închiderea clinicii. Între timp, procesul în care au fost deferite justiţiei, în 24 februarie 2010, şapte persoane - respectiv şeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, medicii israelieni Natan Lewit şi Genia Ziskind, secretara Cecilia Borza, Yair Miron, Victor Zota, fost director executiv al ANT, şi Rosana Maria Cristina Turcu, coordonator regional Bucureşti al ANT - s-a tot amânat. Următorul termen de judecată este stabilit pentru 27 septembrie, la Tribunalul Bucureşti.



12