Producătorii mici de energie regenerabilă pot intra în insolvenţă sau în faliment în şase luni - un an din cauza taxelor mari, a preţurilor reduse ale electricităţii şi a blocajului de pe piaţa de certificate verzi, spune şeful companiei Vienna Energy Forţa Naturală, din grupul austriac Wien Energie. "În șase luni - un an, producătorii mici vor intra în insolvență sau în faliment. Mulți producători mici au făcut investițiile cu bani de la bănci, care bănci acum vor vrea banii înapoi", a declarat Dan Prodan, managing director al Vienna Energy Forța Naturală. Compania a cumpărat în 2008, de la producătorul de electricitate deținut de stat Hidroelectrica, 31 de microhidrocentrale pentru 35 milioane de euro. După achiziție, compania a derulat un program de cinci ani pentru modernizarea unităților, în valoare de 15 milioane de euro. "Dacă prețul energiei este foarte scăzut, dacă certificatele verzi sunt în exces, ei (micii producători de energie regenerabilă - n.r.) au probleme în a-și plăti ratele la bănci. Taxa pe stâlp, reducerea cu 85% a numărului de certificate verzi pentru marii consumatori și prețul mic al electricității sunt factori determinanți", a adăugat Prodan. Guvernul a aprobat în iunie un proiect de hotărâre prin care marii consumatori de energie electrică vor plăti doar 15-60% din certificatele verzi aferente cotei obligatorii stabilite prin legislaţie, ajutorul de stat având ca scop evitarea riscului ca aceste companii să îşi piardă competitivitatea din cauza sprijinului acordat energiei din surse regenerabile. Schema de sprijin va fi aplicată după primirea avizului Comisiei Europene.
PIAŢA, BLOCATĂ Potrivit lui Prodan, compania nu reușește să vândă certificatele verzi pe care le primește pentru electricitate produsă în microhidrocentrale, din cauză că piaţa este blocată, toți marii consumatori fiind în așteptarea aprobării de către CE a propunerii Executivului. "Acest domeniu nu poate rezista fără certificate verzi. Piața tranzacționării de certificate verzi este blocată de planul reducerii cu până la 85% a certificatelor pentru companii. Sunt consumatori industriali care nu și-au atins cota obligatorie de certificate verzi, dar nimeni nu cumpără certificate pentru că toți așteaptă să vadă ce aprobă CE. Nu reușim să vindem certificatele verzi", a precizat Prodan. Taxa pe construcţii speciale, cunoscută și ca taxa pe stâlp, a fost introdusă la începutul acestui an și se aplică pentru construcţiile care nu intrau în sfera de impozitare, cum ar fi stâlpi, rampe, platforme betonate, altele decât imobilele de producţie sau birouri, care erau deja impozitate. Valoarea taxei este de 1,5% din valoarea contabilă a construcției. În 4 septembrie, premierul Victor Ponta a anunțat că taxa pe construcţiile speciale va fi redusă de la 1,5% la 1% din valoarea construcţiei.
SISTEMUL CERTIFICATELOR Reamintim că, prin sistemul certificatelor verzi, Guvernul sprijină producţia de energie din surse regenerabile. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea. Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.