Expertul spaniol Joaquin Moreno Grau a susţinut, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pe tema proiectului “Consolidarea Inspecţiei Judiciare din România”, derulat de consiliile magistraturii din Spania şi România, că Inspecţia Judiciară trebuie să rămână la CSM. Joaquin Moreno Grau a declarat că, în cadrul proiectului \"Consolidarea Inspecţiei Judiciare din România\", derulat de partea spaniolă în parteneriat cu CSM în ultimele cinci luni, a fost dezvoltat un studiu de drept comparat, care viza funcţionarea inspecţiei judiciare din mai multe state europene, din care a reieşit că serviciul de inspecţie trebuie să fie asociat cu un consiliu al magistraturii. Expertul a explicat că o posibilă trecere a inspecţiei la Ministerul Justiţiei ar fi în contradicţie cu calitatea CSM de garant al independenţei sistemului judiciar. Florica Bejinaru, preşedintele CSM, a precizat că, în urma evaluării Inspecţiei Judiciare, făcută împreună cu reprezentanţii CSM din Spania, a reieşit că inspecţia trebuie să rămână la CSM. Bejinaru a răspuns unei întrebări a jurnaliştilor venită ca urmare a propunerii care apare în Strategia de Dezvoltare a Justiţiei din partea Ministerului Justiţiei, potrivit căreia Inspecţia Judiciară ar urma să treacă în subordinea Parlamentului.