Inspectoratele pentru situații de urgență, echipate pe bani UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
114 milioane euro în șase ani

Inspectoratele pentru situații de urgență, echipate pe bani UE

Administrație 19 August 2014 / 00:00 398 accesări

INVESTIȚII De multe ori, autoritățile centrale sau locale s-au dovedit neputincioase în momente dificile (calamități naturale, incendii ori accidente grave), pentru că nu au avut dotările necesare intervenţiilor. Pentru a face faţă situaţiilor deosebite, autoritățile de la București au prevăzut, pentru perioada 2014 - 2020, o finanțare de 114 milioane de euro, din fonduri europene, pentru dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență, pe lângă alte alocări necesare activității acestora. Anunțul a fost făcut, ieri, de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. ”Se lucrează pentru reducerea discrepanței dintre mediul urban și cel rural. În zona rurală avem echipajele voluntare ale autorităților publice locale și trebuie lucrat încă mult pentru creșterea nivelului lor”, a spus Arafat. El a adăugat că din 2007, de când România poate accesa fondurile structurale, discrepanțele dintre București și unitățile din teritoriu au început să scadă. ”Doar în ultimii șapte ani au fost cheltuiți 99 milioane de euro în dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență, într-un mod echilibrat, și orice județ a primit mașini și echipamente noi”, a arătat Raed Arafat.

EXEMPLU În timp ce de la București se promite că vor fi depuse eforturi pentru dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență, în teritoriu, autoritățile publice locale și-au făcut lecțiile din timp. Printre ”administrațiile silitoare” se numără și Consiliul Județean Constanța (CJC), care a investit masiv în dotarea cu utilaje pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. În urmă cu cinci ani, CJC a lansat un proiect transfrontalier, în parteneriat cu autorităţile locale din localitatea bulgară Dobrici, prin intermediul căruia au fost achiziţionate 19 utilaje, printre care şase ambulanţe şi mai multe autospeciale. Printre utilajele achiziţionate de CJC cu fonduri europene se numără şi două vehicule Hagllunds cu şenile pentru intervenţii speciale, care și-au dovedit utilitatea iarna trecută, când sute de persoane au fost salvate din nămeți, în condițiile în care cele două vehicule pot acţiona pe teren accidentat, acolo unde nimic nu pătrunde, nici măcar elicopterul. „CJC este singura instituţie din România care deţine un astfel de utilaje. Vehiculele Hagllunds pot interveni în orice situaţie - înzăpeziri, inundaţii, incendii, accidente sau cutremure, chiar şi în condiţiile în care niciun alt utilaj nu poate interveni, nici măcar cele ale armatei. Îmi închipui cât de utile ar fi fost ele în timpul inundaţiilor din 2006, când sute de familii din sudul judeţului au rămas blocate în case pentru că nimeni nu a putut pătrunde la aceste familii”, a spus președintele CJC, Nicușor Constantinescu, care a adăugat că vehiculele sunt la dispoziţia cetăţenilor 24 din 24 de ore.



12