Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ar putea rămîne fără finanţare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ar putea rămîne fără finanţare

Administrație 20 August 2007 / 00:00 613 accesări

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) a decis, să susţină o serie de iniţiative care vin să perfecteze legislaţia ce guvernează activitatea autorităţilor locale, vizînd modificări ale actelor normative din domeniu, care să ducă la descentralizarea administraţiei publice şi la eficientizarea activităţilor autorităţilor locale, prin eliminarea lacunelor care cresc gradul de birocraţie. În cadrul dezbaterilor, principala problemă a autorităţilor locale, evidenţiată de preşedinţii consiliilor judeţene, este lipsa descentralizării reale a administraţiei publice şi trendul de recentralizare care reiese din activităţile din ultima perioadă ale Guvernului. UNCJR doreşte ca autorităţile locale să primească competenţe exclusive în ceea ce priveşte politicile publice locale, subordonarea administrativă, gestionarea resurselor materiale şi umane, precum şi a resurselor financiare necesare pentru îndeplinirea acestor atribuţiilor, în toate domeniile mai puţin cele de apărare, politică externă, politică fiscală naţională, frontieră şi taxe vamale. Preşedinţii de consilii judeţene au subliniat faptul că descentralizarea se realizează de la centru doar cu jumătăţi de măsură, în cel mai cinic mod cu putinţă: centralizarea resurselor financiare şi descentralizarea cheltuielilor.

În timpul dezbaterilor, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a subliniat faptul că, la o şedinţă anterioară celei de la Mamaia, UNCJR a protestat public faţă de decizia Guvernului de a transmite în administrarea autorităţilor locale instituţiile medicale, fără ca acest act administrativ să fie însoţit de transferul resurselor financiare necesare pentru funcţionarea spitalelor. De data aceasta, a fost dezbătută problema inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, care, conform afirmaţiilor unor preşedinţi de consilii judeţene, funcţionează în „coadă de peşte”. Mai exact, instituţiile sînt finanţate cu sume de la bugetele consiliilor judeţene, dar deciziile privind modul în care sînt cheltuiţi aceşti bani sînt luate de prefecţi, care sînt reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Practic, autorităţile locale dau bani, iar cele centrale îi cheltuie. După discuţii aprinse, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, s-a luat în considerare posibilitatea ca autorităţile judeţene să sisteze finanţarea activităţilor inspectoratelor pînă cînd Guvernul va lua o decizie fermă în legătură cu modul în care aceste instituţii funcţionează, cine le conduce şi cine le coordonează. „În legătură cu ISU, propun ca, de la 1 septembrie, să nu mai finanţăm nicio activitate a acestor inspectorate, forţînd astfel Guvernul să se decidă ce se întîmplă cu aceste instituţii. Să fim hotărîţi, şi dacă acţionăm astfel, şi dacă luăm această poziţie, să fim fermi pînă la rezolvare”, a declarat Mocanu. Ideea a fost apreciată de conducerea uniunii, însă nu s-a luat nicio decizie fermă a UNCJR, aceasta putînd să fie luată însă pînă la 1 septembrie.



12