Inspectoratele școlare ar putea fi desființate! Iată de ce!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inspectoratele școlare ar putea fi desființate! Iată de ce!

Educație 12 Februarie 2016 / 19:07 1081 accesări

Inspectoratele școlare ar putea fi desființate dacă proiectul de lege inițiat de deputatul Cornel Comșa va trece de Senat. Potrivit gândul.info, propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților și prevede desființarea inspectoratelor școlare și preluarea atribuțiilor acestora de către Ministerul Educației, respectiv Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, prin înființarea unui departament pentru inspecție școlară. De asemenea, activitatea ar fi monitorizată de autoritățile administrației publice locale, prin înființarea unui compartiment de specialitate în cadrul aparatului primarului sau al Consiliului Județean. Comisiile de învăţământ şi de administraţie publică din Camera Deputaţilor au dat raport de respingere, însă la votul din plen, din decembrie 2015, nu a fost întrunită majoritatea calificată pentru respingere. Proiectul nu a mai ajuns însă pe masa plenului a doua oară, având termen de dezbatere şi vot final data de 4 februarie 2016. Astfel, proiectul a fost adoptat tacit şi va merge la Senat, care este Camera decizională.



12