Inspectoratul Școlar Județean Constanța a demarat activități în vederea pregătirii noului an școlar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a demarat activități în vederea pregătirii noului an școlar

Educație 01 Septembrie 2021 / 15:40 1377 accesări

Astăzi, 1 septembrie 2021, s-a desfășurat prima ședința tehnică din acest an școlar a corpului de inspectori din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Principalele obiective ale întâlnirii au fost organizarea activității interne și identificarea unor modalități eficiente de a-i sprijini pe managerii școlari în vederea optimizării debutului cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța.

În acest context, instituțiile școlare au fost constituite în sectoare care vor fi monitorizate de către echipe formate din câte 2-3 inspectori. Echipele vor asigura componenta de îndrumare și control pentru aceste unități de învățământ pe tot parcursul anului școlar 2021-2022.

În perioada imediat următoare se va desfășura prima inspecție tematică vizând următoarele obiective:

  • pregătirea și igienizarea corespunzătoare a spațiilor școlare- săli de clasă, laboratoare, ateliere, biblioteci, cabinete medicale, grupuri sanitare, săli de sport, anexe;
  • stadiul documentației privind autorizațiile de funcționare (autorizație sanitară, ISU, ISCIR);
  • existența procedurilor privind accesul în unitatea de învățământ și coordonarea traseelor și a programului școlar în contextul epidemiologic existent;
  • stadiul dotărilor cu materiale dezinfectante și dispozitive sanitare, necesare funcționării corespunzătoare în spațiul școlar;
  • funcționalitatea sistemelor/mijloacelor tehnologice utilizate în procesul educațional.

În funcție de aspectele constatate la nivelul instituțiilor școlare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu managerii școlari, va identifica soluții de remediere acolo situația o va impune și, în egală măsură, va promova exemplele de bună practică.

Ne dorim ca anul școlar 2021-2022 să debuteze în condiții optime pentru elevii și colegii noștri. În aceste zile, până la începerea cursurilor, inspectorii școlari vor acorda prioritate reglării tuturor aspectelor din unitățile de învățământ preuniversitar din județul nostru, astfel încât să ne concentrăm pe menținerea aceluiași climat de siguranță dobândit prin măsurile stricte aplicate în anul școlar anterior. Rolul nostru este acela de a le oferi elevilor, părinților și colegilor noștri o școală care înseamnă sănătate fizică, mentală și emoțională, fundament al dezvoltării echilibrate a comunității noastre a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.



Ştiri recomandate

12