Dacă pentru elevi sfârşitul anului şcolar este în jurul datei de 15 iunie, pentru profesori şi directorii de şcoli, anul şcolar se încheie mai târziu, după toate examenele naţionale pentru elevi şi profesori, adică la sfârşitul lui august. Atunci este şi perioada în ...
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează în perioada 19 septembrie - 5 octombrie un nou concurs pentru ocuparea a două funcții vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța. Metodologia de concurs, bibliografia ...
Marţi, 19 iulie, are loc repartizarea computerizată la liceele de stat a absolvenţilor de clasa a VIII-a iar în intervalul 21-29 iulie, elevii îşi pot depune dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi. La data de 20 iulie vor fi afişate listele cu locurile neocupate la ...
Sistemul național de educație a însumat, în anul școlar/universitar 2015-2016, un număr de 3,642 milioane de copii, elevi, studenți și cursanți, în timp ce personalul didactic a ajuns la 237.400 de persoane, echivalentul unui raport mediu de 15 copii la un cadru didactic, arată datele ...
1.726 de absolvenți de clasa a XII-a au participat marți, 14 iunie, la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, din cadrul examenului de Bacalaureat, în cele 51 de centre din județul Constanța. Pe parcursul zilei au fost eliminați doi elevi pentru ...
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, organizează sâmbătă, 11 iunie, cea de-a treia ediţie a concursului „Frumoasa mea limbă maternă” („Ana Dilim Güzel Türkçem” - limba turcă - ...