Doi inspectori de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Regionala Sibiu au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, după ce ar fi luat mită 1.000 de lei pentru a trece cu vederea nereguli găsite la controlarea unei firme. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), la 18 iunie, Kiss Csaba şi Valentin Ionel Tinca ar fi primit de la un denunţător 1.000 de lei, la sediul unei firme cu activitate în domeniul dezmembrărilor auto, din județul Harghita. "Banii ar fi fost primiţi pentru ca, în schimb, cei doi inculpați să nu reţină toate neregulile depistate la control şi pentru ca să aplice o amendă mai mică comparativ cu sancţiunile dispuse de Kiss Csaba la ultimul control din anul 2013, la aceeaşi firmă a denunţătorului, dar și comparativ cu limitele sancţiunilor stabilite în lege pentru nereguli constatate la societăți comerciale cu activitate în domeniul dezmembrărilor auto", mai susţine DNA. Cei doi inspectori antifraudă vor fi judecaţi, în stare de libertate, la Tribunalul Harghita.