În apropierea zilei de 1 iunie, inspectorii pentru Protecţia Consumatorului au trecut la verificarea magazinelor pentru copii, în căutare de jucării contrafăcute. În multe dintre unităţile verificate, echipele de control au depistat o serie de jucării care nu aveau instrucţiuni de folosire sau erau un adevărat pericol pentru copii. De exemplu, au fost depistate jucării din pluş al căror puf se desprindea cu uşurinţă. Pe lîngă jucăriile contrafăcute, inspectorii pentru Protecţia Consumatorului au găsit şi produse interzise la vînzare, cum ar fi laserele, artificiile şi petardele. Consilierul preşedintelului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Paul Anghel, a declarat că a verificat unul dintre cele mai mari depozite de jucării, punct de plecare a acestora în toate magazinele din ţară. “Avînd în vedere că se apropie 1 iunie, controlăm comercializarea jucăriilor”, spune oficialul. Autorităţile spun că, deşi fac aceste controale frecvent, produsele contrafăcute tot mai ajung pe piaţă. Şi echipele de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au trecut la verificarea magazinelor care au expuse spre comercializare tot felul de jucării pentru copii. Potrivit purtătorului de cuvînt al Comisariatului Regional, Rodica Mocanu, controalele sînt în plină desfăşurare.