În perioada 1 - 30.07.2009, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, a realizat activităţi de control în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă. Controalele au avut ca principal scop identificarea şi sancţionarea cazurilor de muncă fără forme legale, precum şi respectarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă. În această perioadă, au fost controlaţi 584 angajatori care îşi desfăşoară activitatea pe litoralul Mării Negre, cît şi pe raza judeţului Constanţa. Au fost aplicate 181 sancţiuni din care 99 angajatori au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi, iar 82 de angajatori au primit avertismente. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 285.200 lei, din care, pentru munca fără forme legale 133.500 lei, iar pentru încălcarea altor prevederi legale s-au aplicat 57 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 151.700 lei. Au fost depistaţi 42 de angajatori care practicau munca fără forme legale, aceştia însumînd 89 de persoane pentru care nu erau întocmite contracte individuale de muncă. Toţi cei 42 de angajatori au primit sancţiuni contravenţionale, precum şi măsura obligatorie de întocmire şi înregistare a contractelor de muncă. Controalele vor continua pe toată perioada sezonului estival, urmărindu-se identificarea şi reducerea substanţială a celor care practică munca la negru. „În efortul de a diminua acest flagel, ITM Constanţa va desfăşura acţiuni de control la toate tipurile de angajatori”, a declarat directorul coordonator adjunct al ITM, jr. Daniela Neagu.