Inspectorii ITM Constanţa vor verifica "la sînge" societatea "MinMetal"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inspectorii ITM Constanţa vor verifica "la sînge" societatea "MinMetal"

Social 19 Iunie 2007 / 00:00 1923 accesări

Conflictul de muncă declanşat, săptămîna trecută, de salariaţii societăţii portuare "MinMetal", a intrat şi în vizorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa. Prin două adrese trimise, ieri, de Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP), instituţia constănţeană a fost solicitată să intervină în sprijinul sutelor de muncitori care lucrează în condiţii inhumane. Inspectorul-şef al ITM Constanţa, Eugen Bola, susţine că sindicaliştii portuari au acuzat faptul că la "MinMetal" se încalcă normele de sănătate şi securitate în muncă, însă operatorul portuar nu stă prea bine nici la capitolul salarizare. "Am discutat cu liderul FNSP Constanţa, Petre Costel, şi am înţeles că administraţia nu respectă coeficienţii de ierarhizare în unitate, plata orelor suplimentare şi alte reglementări din Contractul Colectiv de Muncă. Dacă în privinţa negocierilor dintre sindicate şi patronate, Direcţia de Muncă, Familie şi Solidaritate Socială este singura abilitată să medieze conflictul de muncă, noi putem controla modul în care se desfăşoară activitatea în unitate", a declarat Eugen Bola. Şeful ITM Constanţa a precizat că în perioada următoare vor fi efectuate controale atît în ceea ce priveşte respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă, dar şi la capitolul relaţii de muncă. "În cazul în care se va dovedi că sesizarea sindicatelor este reală şi reglementările legale încălcate, cei vinovaţi vor plăti. Trebuie să fim fermi, pentru că nu ne putem juca cu astfel de lucruri. Este ştiut faptul că vara trecută societatea MinMetal a fost implicată în cea mai mare tragedie navală ultimilor ani", a încheiat Bola.



Ştiri recomandate

12