Inspiraţie pentru părinţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inspiraţie pentru părinţi

Monden 11 Mai 2010 / 00:00 471 accesări

Personajele principale din seria peliculelor cu vampiri ”Twilight / Amurg” îi inspiră pe părinţii americani, care, în 2009, şi-au numit bebeluşii după acestea, potrivit unui raport al Administraţiei americane pentru Securitate Socială. Potrivit raportului, Edward Cullen, personajul principal, a jucat un rol important în 2009, în procesul de alegere a numelui pentru bebeluşi. Numele care a înregistrat cea mai mare creştere în 2009 este Cullen, care a urcat peste 300 de locuri în clasament, faţă de 2008. Numele complet al eroinei, Isabella, ocupă în 2009, pentru prima oară, locul întâi în lista celor mai populare nume de fete, înlocuind numele Emma, în timp ce forma scurtă a numelui personajului interpretat de Kristen Stewart, Bella, s-a clasat pe locul 58 în acelaşi top. Rivalul lui Edward Cullen din ”Twilight”, vârcolacul Jacob Black, a avut şi el o influenţă în alegerea numelor, Jacob ocupând primul loc în clasamentul celor mai populare nume pentru băieţi. Potrivit jurnaliştilor americani, este posibil ca în cazul acestui nume să nu fie vorba de inspiraţia adusă de personaj, deoarece Jacob ocupă primul loc în acest top de 11 ani.

Părinţii americani au găsit inspiraţie pentru a alege numele bebeluşilor şi la Casa Albă, Maliyah, o variaţie a numelui fiicei preşedintelui Barack Obama, Malia, a înregistrat cea mai rapidă creşterea în lista numelor alese pentru fete, urcând 342 de locuri. Numele Malia ocupă locul 192 în clasament, în timp ce Sasha, numele mezinei preşedintelui, a urcat 101 locuri din 2008, până pe 261. Numele preşedintelui SUA, Barack, se situează pe locul 1.993 pe lista numelor preferate pentru băieţi, înregistrând o creştere de 431 de locuri în ultimul an. Numele preşedintelui este poziţionat însă cu mai mult de 1.200 de locuri în urma Primului Câine al SUA, Bo.

Taguri articol


12