Condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Dorin Ion, fostul agent de poliţie din Medgidia prins în flagrant, în martie 2010, a atacat cu apel sentinţa Tribunalului Constanţa. Procesul lui se află la Curtea de Apel Constanţa, care a judecat vineri cererea acestuia de a i se permite să părăsească Medgidia pentru a-şi vizita fiul, aflat în comuna Cuza Vodă, la bunici. Instanţa a fost de acord ca Dorin Ion să meargă la Cuza Vodă ori de câte ori doreşte să îşi vadă copilul, fără să mai ceară încuviinţarea judecătorilor. Potrivit rechizitoriului, agentul Dorin Ion, de la Biroul Poliţiei Rutiere Medgidia, l-a oprit în trafic, în seara de 1 martie 2010, pe Felix Căprar, de 18 ani, care se afla la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare expirate. Omul legii l-a condus pe tânăr la sediul Poliţiei, ca să-i întocmească dosar penal. Puţin mai târziu s-a răzgândit şi a încercat să obţină nişte bani de la şoferul speriat, căruia i-a explicat că poate scapa basma curată dacă îi plăteşte 300 de euro. După negocieri, agentul de poliţie a mai scăzut „taxa” la 1.000 de lei, înţelegându-se cu Felix Căprar să se întâlnească a doua zi, pentru a primi banii. Pe 2 martie, în jurul orelor 16.00, denunţătorul s-a întâlnit cu poliţistul în centrul oraşului Medgidia. Acolo, Ion nu a vrut să ia banii direct din mâna tânărului şi i-a spus să-i dea cei 1.000 de lei lui Ştefan Popescu, o cunoştinţă, pe care a ales-o ca intermediar. În momentul în care poliţistul a primit cei 1.000 de lei de la amicul său, bani pe care anchetatorii au scris cu substanţă fluorescentă „MITĂ”, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie l-au încătuşat. El a fost arestat, însă după aproape trei luni a fost eliberat, fiind trimis în judecată alături de Ştefan Popescu, condamnat şi el la trei ani de închisoare.