Instanţele nefuncţionale şi cele mici, închise pentru a le consolida pe cele mari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Instanţele nefuncţionale şi cele mici, închise pentru a le consolida pe cele mari

Justiție 09 Februarie 2011 / 00:00 387 accesări

Ministrul Cătălin Predoiu susţine, într-un editorial publicat în Newsletterul Ministerului Justiţiei (MJ), referitor la controversele legate de închiderea unor instanţe şi Parchete, că în cazul în care unităţile nefuncţionale sau cele cu volum redus de activitate nu vor fi desfiinţate, nu vor putea fi aplicate noile Coduri. „Dacă ar fi să vorbim de justiţia penală în concepţia noului Cod de Procedură Penală, avem nevoie la o instanţă de doi judecători pentru a se asigura repartizarea aleatorie a cauzelor, doi pentru camera preliminară, pentru a se evita incompatibilităţile dintre judecătorul care se pronunţă pe legalitatea probelor şi cel care judecă dosarul de fond, cel puţin un judecător de drepturi şi libertăţi, altul decât cel de fond, plus specializarea numai pentru cauzele cu minori, inclusiv în ceea ce priveşte supravegherea şi rezolvarea incidentelor procedurale apărute pe parcursul executării măsurilor educative privative sau neprivative de libertate”, a explicat ministrul. Pe de altă parte, Predoiu a vorbit şi despre probabilitatea ca instanţele să fie asaltate în primele zile după intrarea în vigoare a noilor Codurilor cu contestaţii la executare prin care se va invocă legea penală mai favorabilă. Contestaţiile sunt estimate la cel puţin 20.000, numărul aproximativ al populaţiei din penitenciare în acest moment. „Iată un alt motiv pentru care avem nevoie de instanţe mari, cu mai mulţi judecători, decât de o puzderie de instanţe mici şi neputincioase în efortul de a face Justiţie adevărată şi de calitate. În alte cuvinte, dacă nu închidem instanţele şi Parchetele nefuncţionale şi pe cele cu volum redus de activitate şi nu vom consolida implicit instanţele mari, nu vom putea pune în aplicare Codurile fundamentale”, a avertizat Cătălin Predoiu. Ministrul a prezentat şi o parte din dificultăţile cu care se confruntă judecătorii şi procurorii din instanţele şi Parchetele vizate de proiectul de lege. „Să ne imaginăm dificultăţile pe care le au în mod special judecătorii acestor instanţe. Spuneam că majoritatea sunt navetişti, inevitabil supuşi unui stres accentuat, al căror timp pentru pregătirea profesională continuă, pentru lectură şi reflecţie, este înghiţit de gările şi autogările care stau între ei şi cariera lor”, a susţinut Cătălin Predoiu. „Concepţia trebuie schimbată. Decât „instanţe-agenţii Loto-Pronosport” plasate la colţul blocului, mai bine instanţe funcţionale şi „echipate” cu colective solide de judecători la 100 de km”, a mai arătat ministrul Justiţiei. De altfel, Predoiu arată că nu se poate sacrifica funcţionalitatea instanţelor şi parchetelor şi calitatea actului de Justiţie, „de dragul unei iluzorii apropieri a Justiţiei de cetăţean”.



12