Ministerul Justiţiei propune ca hotărîrile judecătoreşti irevocabile să fie comunicate tuturor părţilor, în acest sens fiind înaintat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii 276/2009 şi instituindu-se obligativitatea comunicării din oficiu a hotărîrilor judecătoreşti irevocabile. „Fără a contesta justeţea, pe fond, a măsurii, aplicarea ei, în actualele condiţii economico-financiare, ridică dificultăţi în gestionarea fondurilor instanţelor judecătoreşti, care se confruntă deja cu probleme în îndeplinirea obligaţiilor de plată către furnizorii de servicii”, se arată în nota de fundamentare pentru emiterea actului normativ. Totodată, Ministerul Justiţiei precizează că este reglementată comunicarea hotărârilor judecătoreşti şi în proiectele noilor coduri de procedură aflate în dezbateri în comisiile parlamentare speciale.