Telegraf Online - tag: instituţii publice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre instituţii publice

Sistem IT pentru identificarea neregulilor la licitaţii
11 ianuarie 2014 Sistem IT pentru identificarea neregulilor la licitaţii

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va organiza, la 5 martie, o licitaţie pentru achiziţia unui sistem informatic de prevenire a conflictelor de interese în domeniul achiziţiilor publice, valoarea proiectului fiind estimată la 30,4 milioane de lei, TVA inclusă (6,8 milioane de euro). Durata contractului a ...

Drapelul secuiesc, considerat un „steag publicitar”
10 ianuarie 2014 Drapelul secuiesc, considerat un „steag publicitar”

AMENDĂ Maghiarii şi secuii din Transilvania nu înţeleg nici în ruptul capului că, potrivit legilor statului român, pe instituţiile publice sunt permise doar arborarea drapelului naţional şi cel al Uniunii Europene sau drapelul oricărui stat, dar şi acesta numai în condiţii speciale. Considerându-se stat ...

Salarii întârziate, profesori nemulţumiţi!
10 ianuarie 2014 Salarii întârziate, profesori nemulţumiţi!

Veşti proaste pentru zeci de mii de profesori, personal didactic auxiliar şi nedidactic din învăţământ din toată ţara! Din cauza unor modificări informatice dictate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), ce n-au putut fi susţinute de logistica din teritoriu (Trezoreriile - n.r.), profesorii îşi vor ...

Funcţionarii publici, instruiţi în prevenirea corupţiei
8 ianuarie 2014 Funcţionarii publici, instruiţi în prevenirea corupţiei

Atunci când se vorbeşte despre corupţie, despre angajaţi incapabili, toată lumea se gândeşte la angajaţii din sectorul public. De ce? Pentru că sunt plătiţi din bugetul de stat, adică din banii românilor. În ultimii ani, însă, cerinţele care pică pe capul funcţionarilor sunt tot mai mari, iar ...

„Big Brother“, în staţiunile din sudul litoralului
31 decembrie 2013 „Big Brother“, în staţiunile din sudul litoralului

Pentru creşterea gradului de siguranţă şi ordine publică, angajaţii Primăriei Mangalia vor lucra la începutul anului 2014 la un plan de prevenire şi combatere a infracţiunilor, care include instalarea unor camere video de supraveghere în cele mai importante zone atât pentru staţiuni, cât şi pentru ...

Comunicare mai bună între cetăţeni şi autorităţi, prin e-ROMÂNIA
25 decembrie 2013 Comunicare mai bună între cetăţeni şi autorităţi, prin e-ROMÂNIA

Procesul de comunicare dintre cetăţeni şi autorităţile publice va fi îmbunătăţit, în perioada următoare, datorită portalului e-ROMÂNIA, lansat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MSI). „Portalul e-ROMÂNIA este accesibil online la adresa www.portaleromania.ro, începând ...

Patru noi trasee pe ruta Constanţa - Cernavodă
24 decembrie 2013 Patru noi trasee pe ruta Constanţa - Cernavodă

Problemele legate de transportul judeţean au fost rezolvate luni de consilierii judeţeni, care au aprobat prin hotărâre licenţele de traseu atribuite operatorilor de transport declaraţi câştigători după licitaţia electronică organizată de Ministerul Transporturilor. Licitaţia a avut loc în urmă cu o ...

Povara fiscală, mai apăsătoare în 2014
24 decembrie 2013 Povara fiscală, mai apăsătoare în 2014

În 2014, autorităţile fac paşi importanţi în direcţia fiscalizării economiei. Potrivit autorităţilor, cele mai multe noutăţi din Codul Fiscal vizează atât noi biruri, cât şi eliminarea excepţiilor şi punerea la plată a mai multor categorii de contribuabili. Iată, în continuare, cele mai importante ...

Băsescu luptă pentru o… fundaţie
24 decembrie 2013 Băsescu luptă pentru o… fundaţie

Vă mai amintiţi de acea lege care prevede obligativitatea de a-şi schimba denumirea pentru asociaţiile şi fundaţiile care au titulaturi similare celor ale unor instituţii sau structuri profesionale, sub sancţiunea dizolvării după doi ani? În momentul emiterii ei de către Guvern, s-a creat un val de ...

Tineri deţinuţi, colindători la Ministerul Educaţiei
23 decembrie 2013 Tineri deţinuţi, colindători la Ministerul Educaţiei

Nouă deţinuţi din Penitenciarul pentru Minori şi Tineri din Craiova au colindat, vineri, la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), dar şi la sediile unor instituţii publice din Capitală şi ale mai multor instituţii de presă. Programul artistic de sărbători la care au participat tinerii ...

Energia verde reduce cheltuielile
17 decembrie 2013 Energia verde reduce cheltuielile

În vederea reducerii cheltuielilor, Primăria Limanu consideră că alimentarea cu energie a instituţiilor publice şi chiar a iluminatului public se poate face cu ajutorul unei turbine eoliene. „Au fost mai multe încercări de a obţine aprobarea pentru un proiect prin care să construim o turbină eoliană ...

O turbină eoliană va produce energia pentru instituţii
12 decembrie 2013 O turbină eoliană va produce energia pentru instituţii

În ultimii ani, mai toate primăriile fac tot ce le stă în putinţă pentru a scuti din banii pe care trebuie să-i aloce pentru diferite servicii. Şi cum de patru ani s-a tăiat cam tot ce se putea tăia, primarii fac proiecte, pe care încearcă să le deruleze cu bani europeni, pentru a scăpa de povara ...

Funcţionarii din Agigea, instruiţi la standarde europene
7 decembrie 2013 Funcţionarii din Agigea, instruiţi la standarde europene

Mulţi români privesc cu reticenţă faptul că se cheltuiască bani pentru instruirea funcţionarilor publici. Primarii şi toţi oamenii din administraţie susţin însă că nu se poate fără. Argumente ar exista şi de o parte, şi de alta, însă nu se poate să existe performanţă fără ca funcţionarii ...

Zi a martirilor români anticomunişti
5 decembrie 2013 Zi a martirilor români anticomunişti

Deputatul Dinu Giurescu a anunţat, ieri, că PC a depus la Parlament un proiect de lege privind instituirea zilei de 25 martie ca Ziua naţională a martirilor români anticomunişti, în care statul are datoria de a acorda respect şi cinstire martirilor ce au opus rezistenţă crimelor regimului comunist. El a spus ...

„Jandarmeria pe înţelesul tuturor”
4 decembrie 2013 „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa a pornit, săptămâna aceasta, campania naţională de informare, prevenire şi dialog social „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”. Proiectul se adresează tuturor cetăţenilor, ONG-urilor şi instituţiilor publice şi are ca scop informarea oamenilor ...

Corupţia, una dintre vulnerabilităţile noastre
4 decembrie 2013 Corupţia, una dintre vulnerabilităţile noastre

NU SUNTEM ÎNGERAŞI Transparency International (TI) “ia pulsul” corupţiei în toate ţările, în fiecare an. Nu credem că se aştepta nimeni ca în 2013 România să impresioneze urcând pe vreun loc fruntaş în clasamentul mondial. Ieri, TI a publicat, la Berlin, clasamentul internaţional pentru ...

1...1415161718...103
12