Telegraf Online - tag: instituţii publice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre instituţii publice

Băsescienii din CNA caută fustele lui Reding
3 decembrie 2012 Băsescienii din CNA caută fustele lui Reding

În România mai există instituţii în care mişună o grămadă de oameni subordonaţi lui Traian Băsescu. Dacă şeful statului strâmbă din nas, tuşeşte sau se supără, supuşii lui se îmbată cu licoarea ideii de “atac la statul de drept”. Totul se întâmplă şi pentru că murfătlăreanul ...

Sudul litoralului, alimentat cu gaz
3 decembrie 2012 Sudul litoralului, alimentat cu gaz

Nu de puţine ori, orgoliul celor care s-au aflat la guvernare, în ultimii opt ani, a făcut victime în rândul populaţiei. Dornici să-şi lovească cu orice preţ adversarii politici, şi să-i facă pe primarii Opoziţiei să pice prost în faţa comunităţilor care i-au ales, guvernanţii portocalii au stopat ...

Arborarea steagului secuiesc pe instituţii publice, nelegală
1 decembrie 2012 Arborarea steagului secuiesc pe instituţii publice, nelegală

Prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu, afirmă că instanţa a dat câştig de cauză Prefecturii în cazul plângerii depuse privind arborarea steagului secuiesc pe sediul Primăriei Ozun, Tribunalul stabilind că acţiunea este nelegală, în timp ce primarul din Ozun, Istvan Raduly, spune că va contesta ...

Rectificare de buget pentru continuarea investiţiilor
30 noiembrie 2012 Rectificare de buget pentru continuarea investiţiilor

PROIECTE ÎN STAND-BY Banii acordaţi de guvern pentru plata arieratelor înregistrate în bugetele autorităţilor locale au fost o adevărată mană cerească pentru majoritatea primăriilor din întreaga ţară. Printre primăriile din judeţul nostru care au primit bani pentru a-şi stinge datoriile mai vechi de ...

Ministerele Finanţelor, Culturii şi Educaţiei, în topul litigiilor cu angajaţii în 2012
29 noiembrie 2012 Ministerele Finanţelor, Culturii şi Educaţiei, în topul litigiilor cu angajaţii în 2012

Ministerele Finanţelor, Culturii şi Educaţiei au avut cele mai multe litigii cu angajaţii în acest an, jumătate dintre dosare vizând drepturile salariale, potrivit unei analize a Clubului de Drept Social - Costel Gîlcă, prezentată ieri. În \"Top-ul angajatorilor aflaţi în litigii cu salariaţii\" ...

Alternativă online pentru plata impozitelor
24 noiembrie 2012 Alternativă online pentru plata impozitelor

Locuitorii oraşului Cernavodă vor avea posiblitatea să-şi achite, online, taxele şi impozitele locale. Această măsură va fi valabilă doar în cazul în care Consiliul Local Cernavodă va adopta, luni, în cadrul unei şedinţe ordinare pe luna noiembrie, o hotărâre prin care Serviciul Public de Impozite ...

Mircea Diaconu - adio Senat
22 noiembrie 2012 Mircea Diaconu - adio Senat

DECIZIE „Strâns cu uşa” de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru că a deţinut două funcţii în acelaşi timp, cea de senator şi cea de director de teatru, actorul Mircea Diaconu (PNL) este nevoit să îşi ia adio de la Parlament, după ce, ieri, Curtea Constituţională a admis sesizarea ...

Am adus bani de-acasă în loc să luăm de la UE
20 noiembrie 2012 Am adus bani de-acasă în loc să luăm de la UE

PROIECTE BLOCATE DE NOUĂ LUNI Oamenii de afaceri din România cer Guvernului să asigure finanţare internă celor peste 8.000 de proiecte contractate din fonduri comunitare, pentru care Comisia Europeană a presuspendat plăţile. Ei mai cer verificarea modului în care instituţiile publice pun în aplicare ...

Începe „Studenţiada”
19 noiembrie 2012 Începe „Studenţiada”

Studenţii din Bucureşti şi din alte zece centre universitare din ţară, printre care şi Constanţa, pot participa, până duminică, la o nouă ediţie a Festivalului „Studenţiada”, organizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR). Potrivit reprezentanţilor UNSR, în cadrul ...

Inculpaţii din dosarul lui Mihail Boldea rămân în arest
10 noiembrie 2012 Inculpaţii din dosarul lui Mihail Boldea rămân în arest

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, vineri, recursul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) faţă de cercetarea în libertate a inculpaţilor din noul dosar de înşelăciune şi evaziune fiscală al fostului deputat Mihail ...

Tăcerea ucide
10 noiembrie 2012 Tăcerea ucide

Este trecut de ora 22.00. Aş vrea să dorm, dar din apartamentul de deasupra se aud ţipete puternice. De când s-au mutat noii vecini, ţipetele se aud cel puţin o dată la două-trei nopţi. Sunt o familie tânără, de intelectuali. Ea e profesoară, el medic. Au şi o fetiţă de numai cinci ani. Când i-am ...

\
9 noiembrie 2012 "Studenţiada", la o nouă ediţie: 19 - 25 noiembrie

O nouă ediţie a festivalului Studenţiada, realizat la nivel naţional ce are drept scop desfăşuurarea de activităţi şi proiecte, promovate de organizaţiile membre ale Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), va avea loc în perioada 19 - 25 noiembrie, informează reprezentanţii Uniunii. \"În ...

Săptămâna porţilor deschise la Cumpăna
8 noiembrie 2012 Săptămâna porţilor deschise la Cumpăna

Din 5 până în 10 noiembrie, locuitorii din Cumpăna pot vizita toate instituţiile publice din comună, pentru că în această perioadă este marcată „Săptămâna porţilor deschise“. Instituţiile găzduiesc săptămâna aceasta expoziţii de pictură, expoziţii fotografice, colocvii pe diferite ...

Mandatarii financiari ai partidelor, la instruire
8 noiembrie 2012 Mandatarii financiari ai partidelor, la instruire

LIMITE ŞI OBLIGAŢII Pentru ca alegerile parlamentare să se desfăşoare fără încălcări ale legislaţiei în vigoare, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a instruit, ieri, mandatarii financiari ai formaţiunilor politice care au candidaţi în judeţul Constanţa. Delegatul filialei ...

Voluntarii, solidari cu persoanele aflate în dificultate
7 noiembrie 2012 Voluntarii, solidari cu persoanele aflate în dificultate

Voluntarii din Medgidia, care au contribuit, în măsura posibilităţilor, la acţiuni de solidaritate şi ajutorare a persoanelor aflate în dificultate, au fost premiaţi cu diplome de Asociaţia Voluntarilor şi de Primăria Municipiului. Diplomele au fost oferite de preşedintele Asociaţiei Voluntarilor, Delia ...

Pe urmele mafiei sistemului sanitar românesc!
5 noiembrie 2012 Pe urmele mafiei sistemului sanitar românesc!

Cine a făcut praf Sănătatea să plătească bine, cu vârf şi îndesat, asta şi-a propus Guvernul Ponta. Cu siguranţă mulţi îşi doresc ca vinovaţii să plătească. Şi poate cei mai înverşunaţi sunt pacienţii spitalelor din România, care ştiu cel mai bine ce înseamnă jaful din Sănătate. În ...

1...2627282930...103
12