Telegraf Online - tag: instituţii publice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre instituţii publice

Peste 90 de milioane de euro pentru dezvoltarea Zonei Metropolitane Constanţa
12 ianuarie 2012 Peste 90 de milioane de euro pentru dezvoltarea Zonei Metropolitane Constanţa

La finele anului trecut, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est (ADRSE) a tras linie în ceea ce priveşte proiectele depuse de instituţii publice şi societăţi, unele aflate în implementare şi altele finalizate. Unul dintre cele mai importante pachete de investiţii care se realizează la Constanţa prin ...

„Spitalele trebuie organizate unitar”
10 ianuarie 2012 „Spitalele trebuie organizate unitar”

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că domeniul sănătăţii trebuie reformat întrucât “trebuie să se asigure un principiu de echitate, adică spitalele să fie organizate într-un singur mod”. “Domeniul sănătăţii trebuie reformat pentru că de fiecare dată ...

Statul, risipitorul banului public
10 ianuarie 2012 Statul, risipitorul banului public

NEREGULI CU DUIUMUL Statul a devenit principalul promotor al neregulilor în sistemul public românesc. Concluzia reiese dintr-un raport al inspectorilor Curţii de Conturi a României, care evidenţiază risipa banului public. Inspectorii Curţii semnalează că, în 2010, bugetul de stat a fost prejudiciat de ...

Vladimir Putin a fost botezat în secret, pe vremea lui Stalin
9 ianuarie 2012 Vladimir Putin a fost botezat în secret, pe vremea lui Stalin

Premierul rus Vladimir Putin a asistat la slujba oficiată cu ocazia Crăciunului pe rit vechi, sâmbătă, la Sankt-Petersburg, dezvăluind cu această ocazie că el a fost botezat în secret în timpul lui Stalin. Vladimir Putin şi preşedintele Dmitri Medvedev au asistat separat la slujbele oficiate în noaptea de ...

Haos în situaţiile fiscale de la Finanţe
9 ianuarie 2012 Haos în situaţiile fiscale de la Finanţe

În mod normal, primul lucru la care te gândeşti când spui „Minister de Finanţe” este exactitate. Dosare ordonante, cu procente, taxe, impozite şi bugete detaliate. Asta în mod normal. În schimb, la nivelul Ministerului nostru de Finanţe Publice (MFP) nu există o procedură clară în care să fie ...

Parc pentru copii, din sponsorizări
9 ianuarie 2012 Parc pentru copii, din sponsorizări

MULTE LIPSURI De cele mai multe ori, administraţiile locale nu au banii suficienţi pentru proiectele de care este nevoie în comunităţile rurale. Motiv pentru care primarii fac apel la societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în localitate pentru demararea unor investiţii. O altă sursă de ...

Lege aspră împotriva fumatului
5 ianuarie 2012 Lege aspră împotriva fumatului

Cu data de 1 ianuarie 2012, fumatul este interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată din Ungaria, amenda fiind de 30.000 de forinţi, circa 113 euro. În conformitate cu noile norme legislative privind protecţia nefumătorilor, adoptate în Ungaria, fumatul nu mai este permis în spaţiile şi instituţiile ...

Post de poliţie, dispensar şi farmacie, din ianuarie
31 decembrie 2011 Post de poliţie, dispensar şi farmacie, din ianuarie

APROAPE GATA Locuitorii din comuna constănţeană Bărăganu vor avea parte, în sfârşit, de condiţii decente atunci când vor merge la postul de Poliţie din localitate şi la dispensar. Mai mult, începând de la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor, în comuna Bărăganu va exista şi o famacie. Primarul ...

Spitale care pot deveni fundaţii sau societăţi
30 decembrie 2011 Spitale care pot deveni fundaţii sau societăţi

Spitalele care consumă 50% din buget pot deveni fundaţii sau societăţi comerciale pentru a atrage resurse, iar fondatorul sau acţionarul unic ar fi administratorul actual, care, în majoritatea cazurilor, este administraţia locală, potrivit proiectului noii Legi a sănătăţii. Proiectul, pus în dezbatere ...

Statul cheltuieşte sume uriaşe pe achiziţii
23 decembrie 2011 Statul cheltuieşte sume uriaşe pe achiziţii

DEZVĂLUIRI Un document oficial obţinut de Mediafax arată că statul român consumă pe achiziţii de bunuri şi servicii la instituţiile publice mai mult decât pe lucrări, fără ca aceste cheltuieli să fie organizate în funcţie de priorităţi sau controlate în vreun fel. Una dintre principalele probleme ...

După Ceauşescu, revoluţionarii sunt supăraţi pe Băsescu
23 decembrie 2011 După Ceauşescu, revoluţionarii sunt supăraţi pe Băsescu

INCIDENTE Comemorarea eroilor Revoluţiei române, care a avut loc, ieri, la Troiţa de la Casa de Cultură, a fost prilej pentru cei care au luptat în decembrie ’89 să-şi verse năduful pe Guvern, acuzându-l că, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, a adus ţara de râpă, prin sărăcirea ...

2012 schimbă radical… tratamentul în Sănătate!
23 decembrie 2011 2012 schimbă radical… tratamentul în Sănătate!

Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România va fi publicat pe pagina de web www.ms.ro, la secţiunea transparenţă decizională, a anunţat, ieri, Ministerul Sănătăţii (MS). La elaborarea documentului au participat profesionişti din sistemul sanitar ...

Directorul STS susţine că nimeni nu i-a cerut să intercepteze comunicaţii
20 decembrie 2011 Directorul STS susţine că nimeni nu i-a cerut să intercepteze comunicaţii

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, a declarat duminică seară, într-o emisiune la postul naţional de televiziune, că în mandatul său niciun decident din statul român nu i-a cerut să intercepteze comunicaţii. El a adăugat că STS nu are logistică pentru a intercepta ...

Telegrafic
20 decembrie 2011 Telegrafic

BULGARIA Maşini incendiate în Silistra Mai multe maşini au fost incendiate duminică noapte, în oraşul bulgar Silistra, după numeroase astfel de incidente raportate la Sofia. Potrivit bTV, două maşini au fost incendiate. Una a fost distrusă, cealaltă avariată. De la sfârşitul lunii noiembrie, 51 de ...

Gheorghe Vişan, găsit incompatibil de către ANI
17 decembrie 2011 Gheorghe Vişan, găsit incompatibil de către ANI

Preşedintele Federaţiei Române de Volei (FRV), Gheorghe Vişan, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), întrucât deţine şi funcţia de inspector în cadrul Direcţiei Generale Resurse Umane din Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului. Vişan deţine simultan, din ...

„Refacerea livezilor dobrogene”
14 decembrie 2011 „Refacerea livezilor dobrogene”

1.000 DE POMI O nouă etapă a programului Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), „Refacerea livezilor dobrogene”, s-a desfăşurat, ieri, în trei comune: Amzacea, Comana şi Chirnogeni, unde au fost plantaţi aproximativ 1.000 de pomi fructiferi şi peste 200 de trandafiri. În comuna Amzacea, mai exact ...

1...3435363738...103
12